Parlamentarii au votat pentru ridicarea imunităţii ministrului PSD Adrian Chesnoiu

Liviu Ludovic / 28 iun 2022, 14:35

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de hotărâre pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, cu 251 de voturi 'pentru' şi 25 'împotrivă'. Două voturi au fost anulate.

Luni seara, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil pentru ridicarea imunităţii parlamentare a fostului ministru al Agriculturii.

Pe 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

"Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (...) şi de abuz în serviciu (...) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (...)", se precizează în referat.

Totodată, procurorul general a transmis şi dosarul în original.

Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. De asemenea, el le-a cerut deputaţilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare. 

Chesnoiu: Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei demnități publice. Sunt nevinovat

 

Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu le-a cerut deputaților să voteze în favoarea cereri procurorilor: „Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei demnități publice. Sunt nevinovat și asta voi dovedi”.

„Așa cum v-am obișnuit, sunt un om cu demnitate și cu onoare. Acesta a fost motivul pt care imediat ce am aflat din presă că s-au ridicat la adresa mea anumite susăiciuni, am luat decizia imediată de a demisiona din funcția de ministru, de a mă autosuspenda din partid și de a cere colegilor să votați să încuviințați cererea de urmărire penală fiormulată la adresda mea. Toată viați mi-am făcut datoria față de oameni și față de instituții. Am respectat legea de fiecare dată și am muncit enorm pentru a face bine oamenilor”, a spus Chesnoiu.

El afirmă că este mândru de activitatea sa de la Ministerul Agriculturii.

„Le mulțumesc și colegilor mei de partid, pentru că în această perioadă am simțit din plin încrederea lor și toată susținerea. (...) Sunt un om simplu și așa vreau să rămân, ca orice cetățean al acestei țări. Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei demnități publice. Acesta a fost motivul pentru care v-am rugat și că rog să votați pentru această cerere.

Chesnoiu a anunțat că va vota la vedere pentru încuviînțarea cererii procurorilor.

„Nu sunt adeptul unei justiții televizate. Nu am comis nicio infracțiune de corupție și nicio altă faptă de natură penală. Sunt nevinovat și asta voi dovedi”, conchide Chesnoiu.

Adrian Chesnoiu anunța că demisionează de la Ministerul Agriculturii și se autosuspendă din PSD. El cerea vot pentru ridicarea imunității parlamentare: „Nu am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă”.

DNA a anunțat joi că a transmis procurorului general al PICCJ referatul în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, deputat în Parlamentul României.

Procurorii fac o investigație în legătură cu presupuse intervenții ale ministrului în cadrul unor concursuri de angajare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0