Papa Francisc șochează cu un sfat dat unui bărbat gay

Vlad Manolache |
Data publicării:

Papa Francisc a ajuns iarăși în atența întregii lumi, după un mesaj pe care i l-ar fi transmis unui barbat gay, victimă a abuzurilor sexuale.

Juan Carlos Cruz, un supraviețuitor al abuzurilor sexuale, a dezvăluit puțin din discuțiile pe care le-a avut cu Papa Francisc după ce a petrecut trei zile la Vatican. În timpul petrecut, bărbatul a primit și sfaturi după ce a vorbit despre abuzul pe care la suferit de la un preot chilian. Acesta a declarat la CNN, că printre discuțiile pe care le-a avut la Vatican, Papa i-a spus: "Îl cunoști pe Juan Carlos, că nu contează. Dumnezeu te-a făcut așa. Dumnezeu te iubește așa, Papa te iubește așa și trebuie să te iubești și să nu-ți faci griji ce spun oamenii ", susține Cruz.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a reacționat

Contactat de jurnaliști, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke, a declarat luni CNN: "În mod normal, nu comentăm conversațiile private ale Papei." Potrivit publicației, Cuvintele Papei ar însemna o deviere semnificativă de la învățătura Bisericii Romano-Catolice, care consideră homosexualitatea "dezordonată obiectiv" și contrară legii lui Dumnezeu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel