Panică la bord: Un avion Ryanair a aterizat de urgență în Germania din cauza unei furtuni – Nouă pasageri răniți

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Avion Ryanair pe pistă (Foto: arhivă StiriDiaspora)
Avion Ryanair pe pistă (Foto: arhivă StiriDiaspora)

Un avion Ryanair care efectua un zbor de la Berlin către Milano a fost forțat să aterizeze de urgență miercuri seară în sudul Germaniei, în urma unei furtuni severe. Nouă pasageri au fost răniți, printre care și un copil de doi ani, potrivit autorităților din Bavaria, relatează Reuters.

Zborul Ryanair a fost deviat spre aeroportul din Memmingen, aflat la aproximativ 115 kilometri vest de Munchen, din cauza turbulențelor violente care au afectat aparatul în timpul zborului. Potrivit poliției din Bavaria, vremea extremă a determinat echipajul să inițieze o procedură de aterizare de urgență pentru siguranța pasagerilor și a echipajului. vonform Reuters.

Aeronava a reușit să aterizeze în siguranță, însă mai mulți pasageri au suferit răni din cauza șocurilor produse în timpul zborului.


Pasageri răniți și transportați la spital

Dintre cele nouă persoane rănite, trei au avut nevoie de îngrijiri medicale imediate și au fost transportate la spital. Este vorba despre o femeie cu o rană la cap, copilul ei de doi ani care prezintă contuzii și o altă femeie de 59 de ani, care acuză dureri lombare. Restul celor afectați au fost tratați la fața locului de echipele de intervenție rapidă.

Autoritățile locale au fost mobilizate rapid la aeroport, iar intervenția medicală a fost una promptă. Din fericire, viața niciunuia dintre cei răniți nu este în pericol.

Ryanair a emis un comunicat joi dimineață, în care a confirmat incidentul și a menționat că pilotul a cerut asistență medicală încă din aer, imediat ce a fost luată decizia de aterizare de urgență. Compania a transmis scuze publice pasagerilor afectați de situație.


Zboruri suplimentare blocate, pasagerii transportați cu autocarul

În ciuda eforturilor companiei de a organiza un nou zbor din Memmingen, poliția bavareză a anunțat că autoritățile aviatice locale nu au aprobat imediat operațiuni aeriene suplimentare în seara respectivă. Drept urmare, Ryanair a fost nevoită să pună la dispoziție autocare pentru a transporta pasagerii spre destinația finală.

„Linia aeriană va organiza un transfer rutier către Milano, deoarece nu au fost avizate alte zboruri în regim de urgență”, a precizat poliția într-un comunicat.


Furtunile continuă să afecteze traficul aerian în Europa

Incidentul vine pe fondul unei perioade cu vreme severă în mai multe regiuni ale Europei Centrale, care a dus la anulări și întârzieri de zboruri. Serviciile meteorologice au avertizat în legătură cu furtuni însoțite de rafale puternice de vânt și grindină, care pot pune în pericol siguranța zborurilor.

Autoritățile le recomandă pasagerilor să verifice în avans statusul zborurilor și să urmeze indicațiile companiilor aeriene în astfel de situații excepționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel