În urma avariei, alimentarea cu energie a fost întreruptă pe scară largă, iar transportul public subteran a fost oprit temporar. Enedis a precizat că echipele au intervenit imediat pentru remedierea situației, însă nu a oferit detalii cu privire la cauza inițială a întreruperii.
RTE, compania responsabilă de transportul energiei electrice de înaltă tensiune, a anunțat pe platforma X că aproximativ 112.000 de gospodării au fost reconectate în primele cinci minute de la incident, iar până la ora 9:00, ora locală, toate locuințele din regiunea pariziană aveau din nou energie electrică.
Autoritățile franceze au explicat ulterior că pana de curent a fost declanșată de o defecțiune tehnică apărută la o substație electrică din Issy-les-Moulineaux, situată în sud-vestul capitalei, la ora 5:38 dimineața.
Blackout din Spania a pus pe jar întreaga Europă
Incidentul readuce în atenție penele de curent majore care au lovit anul trecut Spania și Portugalia. În aprilie 2024, o întrerupere masivă a alimentării cu energie a paralizat vaste regiuni din cele două țări iberice. Traficul rutier a fost blocat, zborurile au fost suspendate, trenurile au rămas oprite, iar numeroase persoane au fost blocate în lifturi sau au rămas fără acces la apă.
Rețelele de telefonie mobilă, conexiunile Wi-Fi, bancomatele și terminalele POS au devenit nefuncționale, în timp ce orașe precum Madrid, Barcelona și Valencia s-au confruntat cu perturbări severe. Operatorul spaniol Red Eléctrica a confirmat atunci că întreaga Peninsulă Iberică a fost afectată.
În Madrid, o parte a rețelei de metrou a fost oprită, semafoarele nu au mai funcționat, iar situația a fost similară în Portugalia, unde autoritățile au raportat defecțiuni la semaforizare în întreaga țară și închiderea metroului din Lisabona și Porto. În Malaga, imagini apărute pe rețelele sociale arătau pasageri evacuați pe jos prin tunelurile metroului.
În Portugalia, unde trăiesc aproximativ 10,6 milioane de persoane, au fost afectate zona metropolitană a Lisabonei, regiunile de nord și sud ale țării, iar operatorul energetic REN a pus atunci întreruperea pe seama unui „fenomen atmosferic rar”, generat de schimbări „extreme de temperatură” în interiorul Spaniei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

