Pacienta arsă la Spitalul Floreasca a murit

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Pacienta arsă la Spitalul Floreasca în urma unei intervenţii chircurgicale a murit în urmă cu puţin timp.

Informaţia a fost confirmată de deputatul Emanuel Ungureanu, cel care a şi dezvăluit cazul în spaţiul public.

„Din păcate, din cumulul de probleme care au existat de la momentul în care a fost incendiată această doamnă și până la momentul în care s-a întâmplat tragedia în această seară, vorbim despre omor din culpă și putem vorbi fără nicio problemă de neglijență gravă, atâta vreme cât informațiile contradictorii pe care le-a dat in aceste zile medicul curant Mircea Beuran incrimina pe nedrept doar personalul auxiliar pentru ce s-a întâmplat în sală și același medic curant a strecurat și o altă minciună care nu poate fi contestată și anume că pacienta ar fi fost dezinfecată cu o substanță pe bază de alcool pentru că ar fi fost alergică la iod”, a declarat, pentru Mediafax, deputatul Emanuel Ungureanu.

Potrivit acestuia, nu a fost efectuată nicio analiză care să ateste că pacienta ar fi fost alergică la betadină sau la o substanță pe bază de iod.

„Transmit familiei îndoliate condoleanțele mele sincere și îi rog să lupte pentru adevăr în memoria acestei doamne care s-a stins din viață din cauza acestei grave neglijențe din partea unor oameni în mâna cărora și-a pus viața”, a mai precizat Ungureanu.

O pacientă a fost arsă pe masa de operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. Anunțul a fost făcut de deputatul Emanuel Ungureanu.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a precizat că a aflat târziu de femeia arsă de la Spitalul Floreasca și, imediat, a cerut control deoarece exista pericolul mușamalizării cazului. Costache spune că este surprinzătoare atitudinea chirurgilor care refuză să coopereze cu echipa de control.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel