Ovidiu Raețchi: „Singurul mod în care ne poate opri PSD este moțiunea de cenzură, ceea ce ne dorim”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Deputatul Ovidiu Raețchi a afirmat, astăzi, că PNL trebuie să conducă un război „nemilos” pentru impunerea unor reforme de care PSD e îngrozit, astfel încât social-democrații să depună moțiune de cenzură, ceea ce își dorește PNL pentru declanșarea anticipatelor.

„PNL trebuie să conducă în următoarea lună un blitzkrieg nemilos pentru impunerea tuturor reformelor de care PSD e îngrozit. Singurul mod în care PSD ne poate opri este moțiunea de cenzură și declanșarea mecanismului pentru anticipate. Adică ceea ce ne dorim. Trăim un moment irepetabil, în care partidul lui Ion Iliescu are de ales între dezastru și catastrofă pentru el și casta sa de privilegiați. Cel mai bine e să le primească pe amandouă: să ne asumăm accelerat reforme până când PSD ajunge la capătul puterilor și ia drumul anticipatelor", a scris Raețchi, pe Facebook.

Deputatul PNL a subliniat că România se află într-o situație privilegiată, așteptată din 1989.

„România se află într-o situație privilegiată, istorică, pe care o asteptăm din 1989: forțele antireformiste din stânga penal-paseistă sunt în corzi, îngrozite de alegeri, în timp ce partidele reformiste de dreapta sunt pe un vârf electoral. E ca si cum roata istoriei s-ar fi întors față de momentele din 1990, când feseniștii au blocat reforme vitale invocând suportul popular masiv: acum e tocmai invers, există sprijin pentru reforme și stânga e total incapabilă să le mai oprească", a mai spus Raețchi.

Liberalul a adăugat că electoratul va oferi dreptei șansa unei majorități în Parlament.

„Fără îndoială că electoratul va oferi dreptei șansa unei majorități reformiste confortabile într-un Parlament nou, care să facă irelevant pe termen lung acest partid îmbătrânit și corupt care a dus mai departe moștenirea PCR", a conchis Raețchi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel