Olanda. Muncitori ROMÂNI, umiliți de agențiile de angajare. Claudiu: „Niciun ban. Am furat cartofi să mănânc“

Dramele muncitorilor români ajunși în țări străine, în special Germania și Olanda, prin diferite firme de plasare a forței de muncă, așa-zișii intermediari, nu au rămas fără ecou.

 

Publicația olandeză NRC a vorbit cu mi mulți muncitori sezonieri români, apoi, sub anonimat, le-a preluat strigătul de  ajutor. 20% din companii nu verifică agențiile de recrutare și personalul angajat. Aceste companii lucrează cu o forță de muncă flexibilă, inclusiv lucrători migranți.

Asta arată un sondaj realizat de cercetătorul de piață Team Vier, comandat de FairWork. Potrivit unui purtător de cuvânt al FairWork, „problemele pot fi chiar mai mari decât am crezut”. Companiile olandeze par că întorc în mod voit privire de la lucrurile care merg prost. Agențiile pentru ocuparea forței de muncă joacă un rol crucial în tratarea lucrătorilor migranți. 

La începutul lunii ianuarie, Cosmin, un român în vârstă de 27 de ani, implora ajutorul managerului unei agenției de recrutare: „Nu am bani, nu pot să lucrez încă o săptămână? Nici nu am ce să-mi pun în picioare, mi-au fost furați pantofii. Nu mai aveți loc de muncă, nici măcar într-un alt abator?” Răspunsul, în limba română: „Nu, ați fost dat afară din agenția de angajare”...

„Am petrecut noaptea afară, îmi este rușine încă“

 

Un alt român, de 31 de ani, povestește cum a trebuit să lucreze la un abator diferit de fiecare dată; agenția de angajare Reyhan l-a mutat mereu. Până când a cerut ușoară creștere a salariului: 12 euro pe oră în loc de 11 euro. Atunci i s-a spus că nu mai este nevoie de el, trebuie să părăsească locuința pusă la dispoziție de agenție, pe care o împărțea cu alți muncitori, și să plece cu bagajele în gara din Den Bosch. Cu 10 la sută baterie rămasă la telefon, a reușit să cheme un prieten, unde a putut merge în acea noapte.

În această primăvară, Claudiu, în vârstă de 27 de ani, a părăsit Aradul pentru a câștiga mai mulți bani în Olanda. De asemenea, el a ajuns la agenția de angajare Reyhan, care i-a oferit casare într-un apartament vechi cu alți unsprezece oameni. Ar fi trebuit să înceapă munca de luni, dar nimeni nu l-a sunat în ziua aceea: „Timp de trei săptămâni, au spus, 'puteți începe în câteva zile'. Nu aveam bani și am furat cartofi de la un fermier să am ce mânca“, a mărturisit el. Când a amenințat că va merge la poliție, agenția de angajare l-a dat afară, în stradă. „Am petrecut noaptea afară, îmi este rușine încă“, spune el, citat de NRC.nl.

Cei paisprezece lucrători migranți români cu care NRC a avut contact în ultimele luni sunt supărați. În mai, unii dintre ei au vorbit despre condițiile de muncă din industria cărnii. Au fost transportați cu autoutilitare la muncă, dormeau într-o cameră cu mai multe persoane, nu aveau orele suplimentare plătite și se temeau: „Dacă deschizi gura, pleci“. Muncitorii migranți nu vor să aibă numele în ziar, din rușine sau pentru că le este frică să nu își piardă locul de muncă, concluzionează presa neerlandeză.

[citeste si]

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy