O româncă din Italia a aruncat o oală cu apă clocotită pe colegul de apartament

cinci-romance-din-italia--arestate-pentru-furt--femeile-au-sustras-alcool--parfum-si-alte-produse-in-valoare-de-1800-de-euro_00808600
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: freepik.com
O româncă a ajuns în Instanță după ce a aruncat apă clocotită pe colegul de apartament în timpul unui conflict tensionat. Femeia era în stare de ebrietate.

Un incident violent între doi colegi de apartament din Roma a ajuns în instanță, după ce o femeie de 47 de ani, de naționalitate română, a aruncat o oală cu apă clocotită asupra unui bărbat de 32 de ani, de origine sud-americană. Incidentul a avut loc duminica trecută în locuința pe care cei doi o împărțeau în via della Madonna di Fatima, o comună din sudul Romei.

Polițiștii au constatat că românca era în stare de ebrietate

 

Cei doi colegi de cameră, care lucrau împreună într-un restaurant, au decis să împartă același apartament pentru a-și reduce cheltuielile. Însă conviețuirea s-a dovedit a fi tensionată, iar conflictul dintre ei a escaladat rapid. Conform relatărilor din La Repubblica, polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit pe bărbat cu arsuri pe o bună parte a corpului, iar femeia era vizibil în stare de ebrietate.

Femeia a declarat că a acționat în autoapărare, susținând că a fost atacată de colegul său de cameră și că are vânătăi la ochi și răni la cap și la mână. De cealaltă parte, bărbatul a afirmat că a fost atacat fără motiv și că a încercat să se apere de tentativa femeii de a-l înjunghia. A mai spus că s-a salvat închizându-se în cameră și apelând la 112.

Versiunile celor doi diferă și în ceea ce privește motivul conflictului: femeia susține că totul a pornit de la folosirea televizorului, în timp ce bărbatul afirmă că a fost vorba despre o ceartă legată de prioritatea utilizării bucătăriei. Instanța de judecată va trebui să decidă acum asupra responsabilităților în acest caz, bazându-se pe probele și mărturiile contradictorii prezentate de cei doi.

Nu este prima oară când o româncă din Italia reacționează violent fiind în stare de ebrietate. O îngrijitoare româncă în vârstă de 50 de ani a fost arestată după un incident violent în care a agresat o pensionară de 90 de ani, sora acesteia în vârstă de 80 de ani, și patru carabinieri. Evenimentul a avut loc în noaptea trecută într-o localitate din Italia, iar procesul este amânat pentru 12 septembrie.

Incidentul a început când femeia, de naționalitate română și aflată sub influența alcoolului, a început să se comporte agresiv cu pensionara de 90 de ani. Potrivit relatărilor, femeia a provocat victimei vânătăi pe brațe și nu i-a pregătit mâncare, deși aceasta era în post. Sora victimei a cerut explicații îngrijitoarei, dar a fost și ea agresată fizic fără niciun motiv aparent.

Îngrijitoarea a escaladat situația aruncând o oală cu apă fierbinte pe masă, ceea ce a provocat stropirea fierbinte a întregii încăperi. Atunci când nepotul pensionarei a ajuns acasă, alertat de sora acesteia, a găsit-o pe bunica plângând și a încercat să o calmeze pe îngrijitoare. Cu toate acestea, femeia nu a acceptat să părăsească locuința, iar nepotul a chemat doi angajați ai agenției care i-a furnizat îngrijitoarea. Aceștia au ajuns la fața locului după aproximativ 30 de minute, dar nu au reușit să controleze situația.

Alte știri de interes
x close