O româncă din Elveția s-a întors falită după o vacanță în România: "Cum am cheltuit 4000 de euro în doar 14 zile"

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Pentru Marina, o româncă stabilită de ani buni în Elveția, întoarcerea în România pentru două săptămâni s-a transformat dintr-o simplă vizită „acasă” într-o experiență marcată de frustrări și cheltuieli exorbitante. Într-o confesiune sinceră făcută publică, femeia a povestit cum, în doar paisprezece zile petrecute în țară, a ajuns să cheltuiască nu mai puțin de 4.000 de franci elvețieni, echivalentul a 4200 de euro. Șocată de cât de repede au zburat banii, Marina s-a întrebat, pe bună dreptate, cum reușesc românii care trăiesc doar din salariul minim să supraviețuiască.

„Am cheltuit 4.000 de franci în doar două săptămâni în România. Cu banii ăștia puteam merge în orice vacanță, oriunde în lume. Și chiar dacă mulți spun că Elveția este o țară scumpă, mie mi se pare că unele produse din România au ajuns la prețuri comparabile sau chiar mai mari decât în Elveția. Am păstrat toate bonurile, sau aproape toate, și încă nu-mi vine să cred pe ce s-au dus banii”, mărturisește Marina.
Cumpărături de zi cu zi, la prețuri occidentale

Printre cele mai deranjante aspecte, Marina menționează prețurile din supermarketuri, acolo unde, spune ea, a simțit pentru prima dată diferența reală dintre un salariu din diaspora și costurile din România.

Cât costă produsele in supermarketuri

 

„La Lidl, dacă vrei să faci cumpărăturile zilnice, nu ieși fără 200 de lei. Minim 100 și ceva de lei, și asta dacă ești foarte atent. În Elveția nu stau să mă uit la fiecare produs, nu calculez cât dau la final. Dar în România trebuie să fii extrem de atent, altfel nu ai cum să te descurci. Dacă vrei să umpli un cărucior cu mâncare, cum facem noi în Elveția, în România trebuie să scoți din buzunar lejer 1.000 de lei. Nu e o exagerare, ci o realitate.”

Vezi și Româncă, abia întoarsă din Belgia, uimită de ce a găsit în orașul natal: "Și mai ziceți că nu aveți bani?"

Femeia a oferit exemple concrete din experiența sa: la Jumbo a cheltuit 650 de lei, cumpărând diverse lucruri pentru copii și casă. La Kaufland, o vizită obișnuită s-a ridicat la 300 de lei, în timp ce în prima zi, la Lidl, doar pentru câteva alimente de bază, a plătit 100 de lei. „A fost doar începutul”, spune Marina. „Pe bonuri apar sume de 150, 200 de lei, aproape la fiecare magazin în care am intrat.”

Cheltuielile s-au adunat rapid: două fotolii de pluș pentru copii, 260 de lei fiecare, adică 520 de lei; o plită și o oglindă de la Dedeman - alte 700 de lei; haine de la C&A și LC Waikiki - în total 1.100 de lei. La acestea s-au adăugat bonuri de motorină de 400 de lei și încă o vizită la Jumbo, unde s-a atins suma de aproape 800 de lei. „Intri în Jumbo și nu mai ieși”, glumește amar Marina.

Farmaciile, un capitol aparte

Un alt șoc pentru Marina a fost legat de prețurile din farmacii. Spune că a avut nevoie de o cremă pentru arsuri, pentru care a plătit 100 de lei, iar pentru un produs recomandat în timpul sarcinii, Bio-Oil, a scos din buzunar 150 de lei.

„Mi se par niște prețuri foarte exagerate. Nu e normal ca o cremă simplă, pe care în Elveția o găsești la un preț decent, să coste la noi atât de mult. Iar dacă mai pui și medicamentele sau suplimentele, deja factura e uriașă. Nu îmi imaginez cum se descurcă o familie obișnuită din România.”


Serviciile publice - „tratamente de sus și lipsă totală de respect”

Dar poate mai frustrant decât prețurile au fost interacțiunile cu instituțiile publice. Marina a avut de rezolvat câteva chestiuni birocratice în perioada petrecută în țară și descrie experiența ca fiind una plină de umilință și nervi.

„Am fost nevoită să merg pentru niște acte și mi s-a părut o lipsă totală de respect. Oriunde ai merge, dacă vrei să întrebi ceva, ești tratat de sus. Parcă ești ultimul om, iar ei sunt mari șefi în birourile alea. Oameni fără empatie, fără bun simț. Mă gândesc adesea: dacă pe mine, care vin din afară, mă tratează așa, cum se poartă cu bătrânii? Ei unde găsesc înțelegere? Cine îi ajută cu adevărat?”

Românca spune că foarte rar a întâlnit persoane competente sau amabile. În majoritatea cazurilor, funcționarii publici păreau să nu știe nici măcar ce informații să ofere sau unde să trimită oamenii.

„Mă întreb, sincer, ce fac românii care trăiesc aici în fiecare zi? Cum se descurcă? Câtă răbdare trebuie să ai pentru toate astea?”
Întoarcerea acasă - o iluzie tot mai îndepărtată

După această experiență, Marina mărturisește că nu ia în calcul o întoarcere definitivă în România, chiar dacă, spune ea, simte dorul de țară.

„Văd mulți români din Italia, din Germania, care se întorc acasă. Și mă întreb: cum reușiți să vă acomodați? Eu sincer nu cred că aș putea. Și dacă, prin absurd, aș fi obligată la un moment dat să mă întorc, nu cred că m-aș putea adapta din nou la viața de aici.”

Mesaj pentru diaspora: „Voi câți bani cheltuiți când mergeți acasă?”

În final, Marina lansează o întrebare pentru toți românii din diaspora care revin periodic în țară: „Voi, când mergeți în România, cam câți bani cheltuiți și în cât timp? Ce părere aveți despre prețuri și despre felul în care sunteți tratați?”

Mesajul Marinei a devenit viral, mulți români din străinătate exprimându-și acordul cu cele relatate. Pentru mulți dintre ei, România a devenit o destinație scumpă, birocratică și, uneori, greu de suportat din punct de vedere emoțional. Visul întoarcerii acasă se ciocnește tot mai des de realitatea dură a prețurilor ridicate, a lipsei de respect în instituții și a unei societăți în care cei vulnerabili par adesea uitați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel