„Ce știe românul să facă cel mai bine? Să se plângă”, spune Carmen, arătând că există o prăpastie între discursul pesimist care circulă în rândul populației și realitatea pe care o observă zilnic în jurul ei. De la întoarcerea în România, femeia a descoperit o țară agitată, vie, cu oameni care, deși declară că nu au bani, par să trăiască într-un confort care nu se asociază nicidecum cu imaginea unei națiuni sărace.
„Eu nu găsesc nici măcar loc să-mi fac unghiile. Trebuie să aștept câte două-trei săptămâni, că toate locurile sunt ocupate”, povestește ea, cu sinceră mirare. În timp ce în Belgia, spune ea, lucrurile păreau mai așezate, în România simte că totul e „din altă lume”. Un haos elegant, un consum frenetic, o permanentă goană după rezervări, locuri și servicii.
Totul, spune Carmen, e suprasaturat: mall-urile, tavernele, restaurantele de fițe. „Nu găsesc loc de parcare nici măcar în cursul săptămânii. Este plin la tavernele lui Pescobar, unde prețurile nu sunt chiar accesibile. E plin non-stop”, observă ea. Iar mașinile pe care le vede zilnic în oraș nu sunt nici pe departe „obișnuite”. „Trec două, trei, hai patru mașini normale. Dar a cincea sigur e de câteva zeci de mii de euro”, spune Carmen.
De ce se tot plâng românii că sunt săraci?
Toate acestea vin în contrast puternic cu discursul public, repetat obsesiv: că România este o țară săracă, că oamenii nu mai fac față cheltuielilor, că traiul e de pe o zi pe alta. Dar atunci, se întreabă Carmen cu voce tare, „de unde aveți, mă, bani?”
Femeia nu neagă faptul că o parte din prosperitate poate veni din veniturile românilor plecați în străinătate, care au reușit să se stabilizeze financiar și să investească în România. „Bine, mai, am înțeles, 40% din voi poate sunteți plecați prin altă țară și de acolo produceți bani. Poate ați reușit să vă luați o casă, o mașină”, spune ea. Dar restul? Cei care trăiesc zi de zi în România și care, teoretic, ar trebui să fie afectați de inflație, de prețuri, de taxe? Cum se explică faptul că exact acești oameni sunt cei care umplu localurile, programările la saloane, parcările mall-urilor și cozile din supermarket?
„Dacă România e așa de săracă și românii nu au bani, cum vă permiteți, mă, atâtea lucruri?”, continuă Carmen, uimită de discrepanța uriașă dintre plângerea colectivă și realitatea practică.
„Dacă eu nu am loc nici la market, că sunt cărucioarele pline de mâncare, dar urlați că prețurile sunt ridicate, dar totodată n-am loc de voi… păi aveți bani sau n-aveți bani? Să mă faceți și pe mine să înțeleg! România este săracă sau nu este săracă?”
Observațiile lui Carmen nu vin cu răutate. Nu judecă, nu acuză, ci doar remarcă, din perspectiva unui român care a trăit într-o țară occidentală, diferența uriașă de percepție. Ea nu spune că România e o țară bogată. Dar nici nu înțelege cum sărăcia poate coabita cu un nivel aparent ridicat de consum, care nu se mai potrivește deloc cu narativul suferinței economice.
Este România o țară a extremelor?
Reflexia lui Carmen pune o întrebare importantă - este România o țară săracă doar pe hârtie? Sau sărăcia e mai degrabă un reflex colectiv, întreținut prin comparații și nemulțumiri constante, care nu mai țin pasul cu realitatea economică vizibilă în orașe?
Poate că adevărul e undeva la mijloc. Poate că România este o țară cu dezechilibre uriașe: cu oameni foarte bogați și oameni foarte săraci, cu inegalități sociale profunde, dar și cu o clasă mijlocie în expansiune, care nu se teme să cheltuie, să trăiască bine, să investească în confort. Și poate că ceea ce vede Carmen în Suceava este tocmai fața nouă a unei țări în tranziție: una care începe să consume pe model occidental, dar care nu și-a reglat încă discursul public.
Cert este că povestea ei a trezit deja reacții în mediul online, unde mulți alți români întorși din diaspora recunosc același fenomen: România arată mult mai bine decât o arătau amintirile. Dar, în același timp, se întreabă și ei: „De ce ne plângem atât, dacă, aparent, trăim tot mai bine?”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
