O româncă a fost aleasă primar într-un oraș din Marea Britanie. Alisa a emigrat acum 15 ani

alisa-russel---romanca-primar-marea-britanie_41292100
Alisa Russel
O româncă, aleasă primar în Marea Britanie. Alisa Russel, originară din București, face istorie la Bicester.

Alisa Russel, o româncă născută și crescută în București, a devenit, în urmă cu o săptămână, primul cetățean român ales primar într-un oraș din Marea Britanie. Noua funcție, obținută în orașul Bicester, marchează o premieră pentru comunitatea românească din Regatul Unit.

Potrivit Anunțul UK, care a publicat o postare pe Facebook despre acest subiect, părinții Alisei Russel sunt originari din localitatea Pietroasele, județul Buzău. Emigrată în urmă cu 15 ani, românca a urmat cursurile Academiei de Studii Economice din București și a deținut funcții de conducere ca director economic în două companii importante din capitală.

În 2010, a decis să se stabilească în Anglia, unde a început să lucreze ca contabil, ulterior fiind promovată ca Manager Financiar în mai multe firme britanice. După ce s-a căsătorit, s-a mutat în Bicester, un oraș situat la 27 de kilometri de Oxford.

Implicată în viața civică, Alisa Russel s-a alăturat Partidului Liberal Democrat și, după alegerile locale desfășurate anul trecut, a obținut un mandat de consilier în ward-ul Launton & Otmoor, din districtul Cherwell. Recent, a fost aleasă primar al orașului Bicester, însă, din cauza numelui său britanic, vestea despre succesul ei a ajuns cu întârziere la comunitatea românească din Regatul Unit.

În Bicester, oraș cu o populație de aproximativ 45.000 de locuitori, trăiesc relativ puțini români.

Amintim că membrii comunității românești din Marea Britanie sunt implicați în viața publică. Este și cazul Alexandrei Bulat, o româncă aleasă consilier local în Cambridge, a cărei poveste am prezentat-o în una din edițiile emisiunii Departe de România.  

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close