O nouă escrocherie informatică vizează în prezent milioane de clienți ai Deutsche Bahn, compania feroviară națională a Germaniei. Autoritățile trag un semnal de alarmă privind o campanie de mesaje electronice false, prin care utilizatorii sunt îndemnați să își actualizeze datele de plată în termen de doar 48 de ore. Avertismentul a fost lansat de Centrul de consiliere pentru consumatori, care a publicat pe site-ul său oficial detalii despre noua metodă de fraudare.
Potrivit experților, mesajele apar ca fiind trimise în numele Deutsche Bahn și conțin subiecte alarmante, precum „Probleme de plată detectate – este necesară o acțiune în cont” sau „Notă importantă: Contul dumneavoastră Bahn.de a fost blocat temporar”. Scopul este de a crea presiune psihologică asupra destinatarului și de a-l determina să acționeze rapid, accesând un link periculos.
Așa arată emailul trimis de hackeri
Frauda informatică îi vizează pe pasagerii care merg cu trenul
Toate aceste e-mailuri urmează un tipar clasic de phishing, spun specialiștii în securitate cibernetică. Formulările sunt generale și impun un ultimatum nerealist – în acest caz, un termen de doar 48 de ore pentru a introduce date sensibile. De asemenea, e-mailurile se adresează cu „Stimate Client”, o formulă impersonală care nu reflectă modul obișnuit de comunicare al Deutsche Bahn, companie care își personalizează de regulă corespondența folosind numele complet al clientului.
Un alt semn de alarmă îl reprezintă adresa de expediere nesigură sau lipsa unei notificări anterioare referitoare la presupusele probleme de plată. Reprezentanții Centrului de consiliere pentru consumatori subliniază că Deutsche Bahn nu solicită niciodată, prin e-mail, actualizarea informațiilor de plată printr-un link extern și nu recurge la amenințări legate de blocarea contului în termen scurt.
Experții recomandă persoanelor care primesc astfel de mesaje să nu răspundă sub nicio formă, să nu acceseze linkurile din conținut și să marcheze e-mailul ca spam. În plus, utilizatorii sunt sfătuiți să își verifice contul de client direct în aplicația oficială Deutsche Bahn sau pe site-ul companiei, pentru a verifica autenticitatea oricărei solicitări primite.
Această tentativă de fraudă apare la scurt timp după o altă escrocherie informatică răspândită în Germania, care a implicat folosirea abuzivă a numelui unui program antivirus cunoscut. Autoritățile atrag atenția că valul de tentative de phishing este în creștere și solicită vigilență maximă din partea utilizatorilor, scrie publicația Nord Bayern.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News