O mamă româncă s-a aruncat, cu cei doi copii în brațe, de la etajul 10 al unui bloc din Timișoara. UPDATE

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

O femeie s-a aruncat în gol împreună cu cei doi copii ai săi, de pe blocul cu zece etaje în care locuia, în Timişoara.

Tragedie în această dimineaţă în cartierul Dâmboviţa, din Timişoara – O femeie s-a aruncat în gol împreună cu cei doi copii ai săi, de pe blocul cu zece etaje de pe Bvd. Dâmboviţa, aflat vizavi de sediul STPT.

Femeia în vârstă de peste 30 de ani şi unul dintre copii, în vârstă de aproximativ 3 ani, au decedat la scurt timp după ce s-au lovit de asfalt.

Cel de-al doilea copil, în vârstă de aproximativ 5 ani, a fost preluat de un echipaj SMURD şi se încearcă resuscitarea acestuia, potrivit Pressalert.ro.

O mamă româncă s-a aruncat, cu cei doi copii în brațe, de la etajul 10 al unui bloc

 

Vecinii sunt șocați de cele întâmplate, mai ales că din spusele lor, în bloc nu locuiește nicio femeie care să aibă copii. 

”Am ajuns aici și am intrat să îmi iau ceva din mașină și o femeie de la etajul 7 să sun la 112 pentru că sunt 3 oameni pe jos. Am făcut doi pași de la mașină până în fața blocului și am văzut că persoanele sunt inconștiente și am sunat imediat la 112, fără ezitare.

Nu m-am apropiat foarte tare, am văzut că sunt inconștiente și am sunat după ajutor” a spus tânărul care a sunat primul la ambulanță, potrivit Antena 3.

UPDATE. 11.15

Atât fetița, cât și băiețelul femeii care s-a aruncat de la etaj, marți, cu copiii în brațe, în Timișoara, au murit.

Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați că pe bulevardul Dâmbovița din Timișoara au fost găsite 3 persoane în stare de inconștiență.

Plițiștii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu 10 etaje împreună cu cei doi copii, o fetiță de 6 ani și un băiețel de 3 ani.

Cele 3 persoane au murit.

A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor cauzelor și condițiilor producerii incidentului, informează Poliția Timiș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel