O localitate de lângă București a fost băgată în carantină de astăzi, pe noua lege. Ultimă oră

ludovic_orban_carantina_izolare_romani
O localitate din România a fost introdusă sub carantină, de astăzi. Raed Arafat a semnat ordinul. 

Este vorba despre localitatea Roata de Jos din județul Giurgiu. 

Localitatea se află la aproximativ 50 de kilometri de municipiul București. 

Prefectul este cel care a cerut carantinarea zonei, iar Raed Arafat a semnat ordinul. Astfel, localitatea urmează să intre în izolare timp de 14 zile.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Giurgiu, carantina în localitatea Cartojani din comuna Roata de Jos se instituie începând de miercuri, de la ora 17.00.

„Măsura a fost instituită luându-se în considerare situația epidemiologică din județul Giurgiu, comuna Roata de Jos, localitatea Cartojani, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr de 32 de persoane infectate cu virusul SARS COV-2 prin transmitere comunitară, la o populație de 3.600 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanțe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare”, se arată în comunicat.

Carantinarea localității urmează să fie făcută conform noii legi care ar permite acest lucru, timp în care se va desfășura o anchetă epidemiologică. 

Conform prevederilor legii carantinării zonale, aceasta se impune dacă rata de infectare este peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori). 

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close