Accidentul s-a produs în fața centrului medical, într-o zonă unde, la acea oră târzie, se aflau trei persoane: doi bărbați în scaune rulante și o asistentă medicală. Fosta judecătoare, acum în vârstă de 51 de ani, ar fi încurcat pedalele mașinii în timp ce efectua o manevră obișnuită în parcare. În loc să frâneze, a accelerat brusc, lovind frontal grupul de pietoni.
Impactul a fost puternic. Unul dintre bărbați, de 27 de ani, a fost proiectat sub mașină și a murit pe loc. Celălalt, de 18 ani, tot imobilizat într-un scaun cu rotile, a fost prins sub autoturism și a avut nevoie de intervenția urgentă a pompierilor pentru a fi scos. Asistenta medicală, o femeie de 32 de ani, a fost lovită, dar a suferit doar răni ușoare.
Intervenție de amploare în miez de noapte
Apelul la 112 a venit în jurul orei 23:30, iar situația raportată a mobilizat rapid forțe importante. ISU Bihor a trimis la fața locului echipaje de la Garda 1 Mai și de la Detașamentele 1 și 2 Oradea. Au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de primă intervenție, o ambulanță SMURD cu medic și unitatea de Terapie Intensivă Mobilă.
Pompierii au lucrat contracronometru pentru a elibera tânărul de 18 ani, aflat sub autovehicul, extrăgându-l în stare extrem de gravă. A fost transportat la spital în cod roșu medical, luptând pentru viață.
În schimb, pentru tânărul de 27 de ani nu s-a mai putut face nimic. Echipele medicale au constatat decesul la fața locului.
Femeia aflată la volan este o fostă judecătoare care s-a pensionat la 49 de ani, în baza legislației care permite retragerea timpurie din sistem. Prezența ei în parcarea centrului medical și manevra care a precedat tragedia fac acum obiectul unei anchete a poliției.
Anchetatorii urmează să stabilească exact dinamica accidentului, inclusiv dacă mașina avea probleme tehnice sau dacă eroarea a fost exclusiv umană. De asemenea, va fi verificat dacă fosta judecătoare se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe, procedură standard în astfel de cazuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

