O dronă militară lansată de Rusia s-a prăbușit la Brăila

drona-prabusita-croatia-continea-o-bomba
O dronă militară s-a prăbușit în județul Brăila. 

Au fost momente de panică într-o comună din apropierea Brăilei noaptea trecută, după ce o dronă militară s-a prăbușit pe un câmp în apropierea locuințelor lor.

Accidentul a avut loc în zona Insulei Mari a Brăilei, la aproximativ 12 kilometri distanță de trecerea cu bacul. Localnicii au surprins imagini ale incidentului și le-au distribuit pe internet. Evenimentul a avut loc puțin înainte de miezul nopții, iar zgomotul puternic a determinat oamenii să iasă speriați din case și să sune de urgență la numărul de urgență 112.

Autoritățile au intervenit rapid, iar zona a fost rapid împânzită de polițiști și echipe de investigații, care au izolat perimetrul. Din fericire, nu au fost înregistrate persoane rănite în urma incidentului.

Este o situație neobișnuită pentru că drona a pătruns peste 30 de kilometri pe teritoriul României. 

Cel mai probabil drona a fost lansată de armata rusă și și-a ratat ținta, ajungând pe teritoriul României. Nu este pentru prima dată când o dronă se prăbușește pe teritoriul României, existând deja alte cinci drone care s-au prăbușit în județul Tulcea anul trecut. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close