Comunitatea din Cordenons este în doliu după moartea lui Alex Lungu, un tânăr român care și-a pierdut viața la doar 35 de ani, după o luptă grea cu o boală necruțătoare.
Originar din România, Alex a trăit o parte importantă a vieții în Italia, stabilindu-se în Cordenons. A lucrat la Media Profili, în Prata di Pordenone, ca muncitor, însă cei care l-au cunoscut îl descriu mai ales prin pasiunea pentru muzică. Încă din copilărie, obișnuia să mixeze ca DJ, iar prietenii îl asociază cu energia și entuziasmul pe care le transmitea prin acest hobby. Totodată, era un susținător înfocat al echipei AS Roma, pasiune care s-a consolidat în perioada în care a locuit câțiva ani în capitala Italiei.
Diagnosticat cu cancer în 2019
În 2019, viața lui Alex a luat o turnură dramatică, după ce medicii i-au descoperit o tumoare. Diagnosticul a deschis un lung șir de tratamente și intervenții chirurgicale, realizate de specialiștii Centrului Oncologic de Referință (CRO) din Aviano. În ciuda eforturilor depuse de medici și a puterii cu care a încercat să înfrunte boala, aceasta i-a afectat ireversibil sănătatea.
Alex Lungu s-a stins din viață pe 11 septembrie, chiar înainte de a fi transferat la Via di Natale, o structură destinată îngrijirii pacienților aflați în stadii terminale.
Vestea a îndurerat profund comunitatea din Cordenons, care s-a mobilizat în jurul familiei pentru a le oferi sprijin. Mesajele de condoleanțe au început să curgă pe rețelele de socializare. „Am rămas fără cuvinte. Ne-ai părăsit prea devreme”, a scris o cunoștință. „Întotdeauna am sperat ca lucrurile să se îmbunătățească, dar nu am vrut niciodată să aud această veste. Din păcate, viața este uneori prea crudă. Vei fi mereu în inima mea și în inimile tuturor celor care te-au cunoscut, pentru că umorul tău era contagios și ai zâmbit chiar și în timpul bolii.”
Dispariția lui Alex Lungu lasă în urmă amintirea unui tânăr plin de viață, apreciat pentru optimismul său și pentru felul în care știa să aducă zâmbete în jurul său, chiar și în cele mai grele momente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News