Norvegia. Cetățenii, avertizați să se abţină de la călătorii în perioada Paştelui. Numărul cazurilor COVID, în creștere

spital-covid-norvegia
spital covid
Autoritățile au cerut cetățenilor să se abţină de la călătorii în vacanţa de Paşte de luna viitoare:  fie să renunţe la călătorii în ţară, fie să nu se întoarcă acasă din străinătate pentru a-şi vizita familiile, din cauza creşterii cazurilor de infectare cu coronavirus în Norvegia, informează agenţia germană de presă DPA.

Numărul de infectări a crescut din nou în ultimele săptămâni, iar variantele mai contagioase ale virusului vor fi în curând predominante", a declarat prim-ministrul Erna Solberg marţi în parlament. Aceasta a adăugat că aşteaptă să vadă care vor fi efectele restricţiilor mai severe impuse la nivel municipal, înainte de a emite noi reguli la nivel naţional.

În orice caz, măsuri precum interzicerea vânzării alcoolului, limitarea contactelor fizice şi învăţământul la distanţă sunt încă supuse atenţiei, a spus şefa guvernului. Potrivit autorităţilor, capitala Oslo a fost în mod deosebit afectată, înregistrând marţi o dublare a numărului cazurilor de infectare faţă de săptămâna trecută. În Norvegia au fost raportate până acum 76.000 de infectări şi 632 de decese legate de coronavirus.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close