Noi reguli de intrare în Bulgaria: Se intră doar prin vămile unde este personal medical

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Noi reguli de intrare în Bulgaria sunt în vigoare de azi. Românii pot intra doar prin punctele unde este personal medical și doar cu certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, trecere prin boală sau test.

Autoritățile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, prin Punctul Comun de Contact Giurgiu, că autorităţile bulgare au emis noi reglementări privind condiţiile de călătorie în Republica Bulgaria, aplicabile începând cu 1 septembrie 2021, ora 00.00.

Astfel, România intră în zona verde, conform autorităţilor bulgare, iar persoanelor care sosesc din zona verde li se permite intrarea pe teritoriul R. Bulgaria odată cu prezentarea unui certificat COVID digital UE valid pentru vaccinare, trecere prin boală sau test efectuat sau a unui document similar care conține aceleași date ca și Certificatul digital COVID al UE.

Între categoriile speciale de persoane exceptate de la cerința prezentării de documente COVID la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat și copiii cu vârsta de până la 12 ani.

Românilor le este permisă intrarea în Bulgaria numai prin puncte de trecere a frontierei unde se află personal medical bulgar. Astfel, din România se poate intra pe teritoriul statului vecin, prin:

P.T.F. Giurgiu - Ruse, judeţul Giurgiu
P.T.F. Calafat - Vidin, judeţul Dolj
P.T.F. Bechet – Oriahovo, judeţul Dolj
P.T.F. Turnu Măgurele - P.T.F. Somovit-Nikopol, judeţul Teleorman
P.T.F. Vama Veche - Durankulak, judeţul Constanţa.

Prin P.T.F. Ostrov – Silistra, judeţul Constanta, P.T.F. Zimnicea - Svishtov și P.T.F. Negru Vodă - Kardam, judeţul Constanţa se permite intrarea persoanelor care tranzitează Bulgaria, în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului țării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel