Noi puncte de trecere a frontierei, în România. Aurescu: „Încercăm să facilităm un tranzit superior”. Unde se vor deschide

Loredana Iriciuc / 15 iul 2022, 20:18

Guvernul a aprobat, vineri, un memorandum privind deschiderea a trei noi puncte de trecere la frontiera cu Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Acestea vor fi în zonele Racovăţ - Diakivtsi, Vicovul de Sus - Krasnoilsk şi Ulma - Rusca.

„Ţara noastră este extrem de implicată în a soluţiona problemele cu care Ucraina se confruntă pe fondul agresiunii militare ruse şi din perspectiva transportului, în special al cerealelor, dar şi a altor categorii de mărfuri către zone care depind efectiv de rapiditatea şi de consistenţa acestor transporturi”, a precizat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că prin eforturile făcute de autorităţile române până acum s-a reuşit dublarea capacităţii de tranzit al mărfurilor prin punctele de trecere a frontierei.

 

Aurescu: Avem toate avizele pe memorandumul privind înfiinţarea de noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina

 

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că un memorandum privind un acord cu Ucraina pentru înfiinţarea unor noi puncte de trecere a frontierei va putea fi aprobat la următoarea şedinţă de Guvern, după ce a obţinut toate avizele necesare în acest sens.

El a făcut precizarea în cadrul şedinţei de Guvern, la solicitarea premierului, care i-a cerut să prezinte un termen privind finalizarea demersurilor referitoare la mărirea numărului de puncte de trecere a frontierei.

„Avem deja toate avizele pe memorandumul care propune încheierea unui acord prin schimb de note verbale cu Ucraina în vederea modificării unui acord anterior din 2012 privind înfiinţarea punctelor de trecere a frontierei de la Racovăţ - Diakivtsi, Vicovu de Sus - Krasnoilsk şi Ulma - Rusca. Prin urmare, la proxima şedinţă de guvern vom putea aproba acest memorandum, ceea ce presupune că încheierea acordului se va putea realiza în perioada imediat următoare”, a declarat Bogdan Aurescu.

Faţă de cele prezentate de şeful diplomaţiei române, premierul a menţionat continuarea demersurilor legate de realizarea unui punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova peste podul de pontoane aflat în curs de amenajare pe malul râului Prut.

În completare, Aurescu a precizat că acordul la care s-a referit are în vedere şi acest aspect.

„Practic, prin acest acord care modifică acordul din 2012 noi extindem funcţionarea acestor puncte de trecere a frontierei şi la traficul greu. Încercăm să facilităm un tranzit superior la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina. Şi aţi amintit, de asemenea, de punctul de trecere a frontierei cu Republica Moldova de la podul respectiv”, a spus ministrul Afacerilor Externe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0