Ninge în Italia. Zonele vizate de îngheț și vânturi de până la 100 km/h

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Primele ninsori ale iernii au fost semnalate în Italia, marți dimineață la Trieste, după o scădere accentuată a temperaturilor.

Zăpada s-a depus pe platoul carstic din jurul orașului, în timp ce în centrul Triestului fulgii s-au topit imediat la contactul cu solul, din cauza temperaturilor ușor pozitive și a umidității ridicate.

Pe litoral, vântul a început să sufle cu putere, iar meteorologii de la Osmer Arpa - Observatorul Meteorologic Regional, avertizează că intensitatea acestuia va crește semnificativ miercuri. Rafalele ar putea atinge viteze de până la 100 de kilometri pe oră în zona Trieste, în condițiile în care, pe parcursul zilei, persistă riscul unor precipitații sub formă de ninsoare.

Nivel ridicat de alertă pe autostrăzile din nord-estul Italiei

Compania de autostrăzi Alto Adriatico a decis creșterea nivelului de atenție în ultimele ore, având în vedere prognozele de ger și ninsoare pentru marți, 6 ianuarie, în special în zona Carso Triestino. Au fost activate măsuri tehnice, organizatorice și operaționale pentru gestionarea eventualelor situații critice din trafic. Coordonarea este asigurată de unitatea de servicii de întreținere, condusă de Giovanni Cante, din cadrul direcției Operations.

A fost instituit un serviciu permanent de intervenție, structurat în jurul a 14 responsabili operaționali și 26 de asistenți de tronson. Rețeaua de intervenție include 140 de utilaje, puse la dispoziție prin firme specializate, de la mașini de împrăștiat material antiderapant și cisterne pentru soluții lichide, până la lame, pluguri și freze de zăpadă.

De-a lungul rețelei autostrăzilor sunt amplasate 62 de puncte de stocare, cu silozuri, rezervoare și cisterne ce conțin clorură de calciu și sodiu, esențiale pentru tratamentele preventive împotriva poleiului și pentru curățarea carosabilului. Situația meteo este monitorizată în timp real prin 11 stații fixe de măsurare, iar datele sunt analizate constant de tehnicieni și operatori.

În caz de ninsoare abundentă, sunt prevăzute cinci tronsoane de „acumulare”, unde traficul greu poate fi oprit temporar, și două zone speciale de „selecție”, destinate devierii vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone.

Risc de ninsoare și în zona Padova

Valul de aer rece prognozat pentru următoarele zile lasă deschisă posibilitatea unor ninsori inclusiv în zonele de câmpie. Autoritățile din Padova anunță că sunt pregătite să intervină, în cazul în care frigul intens va fi însoțit de precipitații slabe sub formă de ninsoare sau lapoviță, așa cum indică prognozele Arpav.

Gheața și zăpada pot crea condiții periculoase pentru trafic, mai ales seara, pe timpul nopții și dimineața devreme. Administrația locală susține că planul de intervenție pentru iarnă este pregătit, pentru a limita disconfortul și riscurile pentru populație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel