Nicușor Constantinescu, MESAJ din ÎNCHISOARE: "Batjocura continuă"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Nicușor Constantinescu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook după ce a primit o nouă condamnare. Constantinescu a primit 10 ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. 

"Batjocura continuă!
După ce am fost condamnat pentru abuz în serviciu pentru că o entitate publică, Centrul Militar Zonal, avea bani insuficienți, deși își dorea mai mulți, căci nu îi aprobase decât atât Consiliul Județean, prin hotărâre, deși, chiar așa de ar fi fost, fapta era contravenție. După ce un complet condus de Ionuț Matei m-a condamnat apoi că am retrocedat, potrivit legii, terenuri pentru cetățeni cu care nu am avut nicio înțelegere, având un prejudiciu uriaș, potrivit expertizei, de ZERO lei, s-a trecut acum la NEXT LEVEL. Am fost condamnat din nou, la o pedeapsă cumplită, tot pentru abuz în serviciu, și tot pentru foloase pe care le-am adus unor cetățeni pe care nu i-am cunoscut niciodată, deoarece nu aș fi păzit perdelele forestiere plantate pe marginea drumului, ca să nu le mănânce caprele și să nu le usuce seceta. Să se împiedice în drumul lor spre execuții macabre Sistemul de decizii ale Curții Constituționale, cum ar fi decizia 405/2016 sau 250/2019 ale Curții Constituționale? Nici gând! Când intri în rândul ”țintelor” trebuie să mori în pușcărie, chiar dacă ești nevinovat. Dacă aș fi comis o crimă, așa cum comit ei zi de zi, ar fi fost mai clemenți cu mine, cu siguranță. 
TICĂLOȘILOR! Bestiilor cu chip uman! Rugați-vă să fiți pedepsiți aici, pe Pământ, căci dacă veți ajunge la judecata lui Dumnezeu, care vede de ce sunteți capabili, pușcăriile nu vă vor fi suficiente să vă salveze de propria voastră nemernicie! Primiți salarii de sute de milioane? Veți ieși la pensii cu sute de milioane? Pentru mizeriile pe care le faceți oamenilor? Nu vă vor fi suficiente sumele astea să le cheltuiți pentru ce va urma, căci Dumnezeu nu doarme! Mă uit cu milă și compasiune la viața de viermi ce v-a fost hărăzită! Mă uit cu demnitate la zbaterile voastre de sclave, la rușinea pe care trebuie să o simțiți zi de zi privindu-vă în oglindă și vă compătimesc. 
Eu sunt LIBER, aici, în PUȘCĂRIE, iar voi doar niște biete prizoniere ale unui Sistem aberant, care v-a transformat în viermi", a scris Nicușor Constantinescu pe pagina de Facebook. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel