Mykonos, pe urmele stațiunii Mamaia. Presa greacă: turiștii nu mai vin din cauza prețurilor exagerate

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
sursa foto: Pixabay
sursa foto: Pixabay

Celebra insulă Mykonos pare a fi ocolită de turiști în acest an, din cauza prețurilor exorbitante, scrie presa din Grecia. Pentru români nu este un scenariu străin, același lucru întâmplându-se și în startul sezonului în cazul stațiunii Mamaia. 

Preţurile exorbitante despre care abundă relatările în presa internaţională, dar şi notele de plată astronomice, multe formate chiar şi din cinci cifre, pe care turiştii înşişi le postează pe reţelele de socializare de la localurile din Mykonos, încep să producă probleme uneia dintre cele mai cosmopolite insule din Marea Egee. Spaţiile de cazare rămân tot mai goale, după ce chiar şi celebrităţile au început să evite această insulă. La climatul negativ a contribuit şi mediatizarea unor cazuri de înşelăciune, cum ar fi de exemplu închirierea unei vile pe internet despre care turiştii, ajunşi la destinaţie, au constatat că, de fapt, nu există în realitate. Un alt element de descurajare a turiştilor este şi bacşisul de 20% din consumaţie, instituit ca regulă generală pe insulă. În ultimele zile a produs senzaţie postarea unei note de plată de la un local din Mykonos, unde consumaţia a fost de 19.000 de euro, iar bacşişul de 3.000 de euro, fiind reţinut automat de pe card odată cu consumaţia, relatează site-ul Tovima.gr, citat de Rador. 

Grecia mizează pe turism pentru a depăși criza

 

Turismul este responsabil pentru 20% din Produsul Intern Brut al Greciei şi totodată pentru unul din cinci locuri de muncă. Chiar dacă unele stațiuni au înregistrat un nivel mai scăzut de turiști, per ansamblu Grecia are o creștere importantă. 

Oficialii guvernamentali şi reprezentanţii industriei turistice au prognozat că în acest an veniturile din acest sector vital vor ajunge la 80%-90% din nivelul record înregistrat în anul 2019. Acum, unii oficiali sunt încrezători chiar că în 2022 ar putea fi stabilit un nou record.

"Acum că am ajuns în primele zile ale lunii august, vedem că traficul turistic în ţara noastră înregistrează o perioadă puternică, iar fluxurile de turişti depăşesc chiar şi cele mai optimiste estimări iniţiale", a declarat Giannis Oikonomou la un briefing de presă. "Veniturile din turism permit statului să ofere un sprijin suplimentar societăţii, care este afectată de crize în domeniul energiei şi în alte părţi, şi, de asemenea, ne aduc rezerve valoroase înainte de venirea iernii", a adăugat Oikonomou.

Potrivit oficialului citat de Reuters, sosirile de turişti în aeroporturile din Grecia au ajuns la 3,481 milioane în luna iunie, în creştere cu cu 193% faţă de 1,190 milioane sosiri în luna iunie a anului trecut şi un nivel comparabil cu cel înregistrat în luna iunie 2019.

Grecia, una dintre cele mai populare destinaţii turistice estivale din Europa, a înregistrat în 2019 un număr record de 32 de milioane de vizitatori, care au generat venituri de aproximativ 18 miliarde de euro.

Pandemia Covid "a distrus" Grecia



2020 a fost cel mai slab an din istorie, în condiţiile în care pandemia de COVID a paralizat călătoriile la nivel global, însă între timp sectorul şi-a revenit.

La fel ca multe alte state ale Uniunii Europene, Grecia se confruntă cu o creştere semnificativă a facturilor la electricitate, apărută ca urmare a exploziei preţurilor la gazele naturale, în condiţiile în care războiul din Ucraina şi sancţiunile europene impuse Rusiei au generat îngrijorări cu privire la securitatea livrărilor de gaze.

Până acum, Guvernul de la Atena a cheltuit aproximativ şapte miliard de euro pentru subvenţii şi alte măsuri de sprijin destinate să ajute gospodăriile, companiile şi fermierii să îşi plătească facturile la electricitate şi gaze, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel