Mutare SURPRIZĂ. Spania blochează Brexitul

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a continuat joi să ameninţe că ţara sa va bloca acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

După o discuţie cu omoloaga sa britanică, Theresa May, Sanchez a scris pe contul său de Twitter: "Poziţiile noastre rămân departe una de alta. Guvernul meu va apăra întotdeauna interesele Spaniei. Dacă nu vor fi schimbări, vom face uz de veto faţă de Brexit".

Dezacordul care persistă între Londra şi Madrid are ca obiect suveranitatea asupra enclavei britanice Gibraltar din sudul Spaniei, arată DPA. Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat joi presei, la Bruxelles, că mai sunt câteva probleme de rezolvat, înainte de summitul special de duminică al Uniunii Europene, care trebuie să aprobe acordul cu Regatul Unit privind relaţiile acestei ţări cu UE după Brexit.

Declaraţia politică a liderilor europeni însoţeşte acordul propriu-zis, un document de 585 de pagini în care Spania mai doreşte să se facă modificări de ultim moment, pentru a clarifica viitorul negocierilor privind Gibraltarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel