Muncitor român exploatat în Italia: "După 4 luni de muncă în pădure, mi-au dat 50 de euro"

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
Adăpostul improvizat în care trăiește românul (Sursa foto: cosenza.gazzettadelsud.it)
Adăpostul improvizat în care trăiește românul (Sursa foto: cosenza.gazzettadelsud.it)

Presa din Italia publică povestea unui român care trăiește în condiții mizerabile la marginea orașului Cosenza (Calabria). El spune că a fost exploatat și a primit doar 50 de euro pentru patru luni de muncă grea în pădure.

Un român în vârstă de 45 de ani care locuiește într-o clădire abandonată la marginea orașului Cosenza, în regiunea Calabria, susține că a muncit patru luni în pădure și a fost recompensat cu doar 50 de euro și o reîncărcare telefonică la final.

El a spus că a luat ceea ce i s-a dat, deși era dezamăgit de recompensa insuficientă pentru patru luni de muncă grea. Acesta a stat de vorbă cu reporterii publicației Gazzetta del Sud și le-a povestit că a fost exploatat de "antreprenori cu fața curată și mâinile murdare".

Potrivit sursei citate, mulți dintre conaționalii săi lucrează la negru sau pentru sume derizorii, fie din cauza ignoranței drepturilor lor, fie din cauza stării în care se află.

Bărbatul a găsit un adăpost într-o clădire abandonată la periferia orașului, unde locuiește împreună cu un alt român. El arată mai în vârstă decât este în realitate, datorită greutăților prin care a trecut în viață.

„După patru luni de muncă grea, la despicat, încărcat și transportat lemne, mi-au dat 50 de euro și mi-au reîncărcat telefonul. Să protestez? Cu ce forță? Am luat puținul care mi s-a dat și am plecat, venind aici (la Cosenza – n.r.) și sperând să cunosc mai mulți oameni cinstiți. Acum vreau să mă mut la Sila, dar cum ajung acolo și unde dorm… Până o să-mi găsesc un loc de muncă stau aici", a spus românul pentru sursa citată.

Românul speră să-și găsească un loc de muncă mai bun în Sila, dar este incert cum va ajunge acolo și unde va locui în timp ce își caută un loc de muncă. Își păstrează totuși zâmbetul și speranța, spunând că muncește pentru nepoții săi din România.

El primește vizite regulate de la voluntari de la Caritas, care îi aduc o sursă de sprijin și încurajare, mai scrie publicația italiană.

La fel ca în orice altă țară civilizată, angajații din Italia au dreptul la o plată corectă și echitabilă pentru munca prestată. Lucrătorii au dreptul la condiții de muncă sigure și sănătoase, incluzând pauze regulate și concediu anual plătit.

În cazul în care vă simițiți nedreptățiți, vă sugerăm să apelați la instituțiile abilitate.

 

--------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel