Potrivit informațiilor oficiale, în dimineața zilei de 7 iulie, un coleg de muncă a mers la locuința românului pentru a-l lua la serviciu. Ajuns la fața locului, l-a găsit întins în pat, fără reacție. A fost alertat imediat serviciul de urgență, însă intervenția nu a mai putut schimba deznodământul. Medicii au constatat decesul.
Cu o seară înainte, bărbatul a mers la un grătar cu mai mulți prieteni și colegi români. Inițial, s-a luat în calcul posibilitatea ca între participanți să fi existat un conflict care să fi degenerat într-un act violent, mai ales în contextul descoperirii unei răni provocate de un glonț al unei arme cu aer compormat.
Descoperirile autopsiei
Autopsia, dispusă în mod standard de Parchet în astfel de cazuri, a adus lămuriri importante asupra cauzei morții. Medicii legiști au constatat existența unei plăgi înțepate în zona abdominală și prezența unui glonț de dimensiuni foarte mici, de aproximativ 4,5 milimetri.
Potrivit concluziilor medico-legale, glonțul a lovit un vas de sânge important. Leziunea produsă a dus la o hemoragie internă severă, cauza directă a decesului. Deși muniția provenea de la o armă cu aer comprimat, impactul asupra unui vas major de sânge a avut consecințe fatale.
Arma și muniția, ridicate de anchetatori
La fața locului, anchetatorii au identificat și ridicat arma cu aer comprimat, precum și muniția aferentă. Acestea au fost introduse în circuitul probator pentru a se stabili dacă ele au fost folosite chiar de victimă și în ce condiții s-a produs împușcarea.
Parchetul a transmis că, în lipsa unor dovezi clare care să indice intervenția unei alte persoane, nu se poate exclude varianta ca bărbatul să se fi rănit singur. Ancheta nu a scos la iveală urme de luptă, declarații contradictorii sau indicii care să susțină ipoteza unei agresiuni intenționate comise de altcineva.
Întrucât nu au fost identificate elemente concrete care să susțină suspiciunea comiterii unei infracțiuni, procurorii au decis închiderea dosarului. Oficialii au precizat că nu există, în acest moment, o persoană împotriva căreia să poată fi formulată o acuzație.