Mugur Mihăescu, turnător al Securității? "M-au bătut de m-am c˙˙˙at pe mine. Ăsta e adevărul"

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Mugur Mihăescu reacționează după ce în presă au apărut note informative pe care le-a semnat pentru Securitate. 

Mugur Mihăescu, cunoscut după ce a interpretat personaje precum "Garcea" sau "Leana" spune că într-adevăr a semnat un angajament pentru Securitate. Acesta spune însă că nu ar fi făcut-o de bunăvoie, ci pentru că a fost bătut de un ofițer de contrainformații.

"În 1986, pe când îmi făceam stagiul militar la Ploiesti am fost pârât de un coleg de-al meu de cameră, de 18 ani și el, ca și mine, că scriu scrisori de dragoste unei fete din Franța. În urma acestei pâri am fost chemat la domnul ofițer de contrainformații care m-a băgat într-o cămăruță și apoi m-a bătut până m-am c˙˙at pe mine. După care mi-a spus domnul ofițer că facultatea mea s-a încheiat, că voi fi trimis la canal sau eventual într-un batalion disciplinar dacă nu semnez un angajament. Aveam 18 ani. L-am semnat, da. După un an jumate în care am crezut că m-au uitat, au venit acasă la mine, au venit, m-au luat si m-au dus la sediul Securității din Craiova, acolo unde tovarășul de acolo mi-a oferit o cafea si o țigară de Kent. Cu stânga mi-a întins bricheta și cu dreapta mi-a zburat capul. După care m-a bătut din nou, dar de data asta nu am mai făcut pe mine. Mi-a zis 'scrie ce știi tu, ce-ți spunem noi, dar scrie'. Și uite așa, din cele 4-5-6 declarații pe care le-am dat până la Revoluție, acestea au fost metodele specifice de extragere a informaților de la acest turnător al Securității care se află acum în fața dumneavoastră. În 1989 când a început Revoluția primul meu gând a fost să mă duc să-l găsesc și să-l împușc pe ăla din Craiova. De nervi am descărcat un încărcător de AKM în clădire. Mă bucur că nu l-am împușcat că devenea erou al Revoluției," a spus Mugur Mihăescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel