Monica Macovei, despre Tudorel Toader: Călăul JUSTIȚIEI, face parte din grupul de crimă organizată care conduce România?

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, scrie pe pagina de Facebook că Tudorel Toader este călăul Justiției.

"Mai este vreo îndoială că Toader, călăul justiției, face parte din grupul de crimă organizată care conduce România?

Evaluarea Procurorului general este o decizie politică împotriva unei justiții imparțiale și funcționale, iar Toader, călăul justiției imparțiale, va merge până la capăt pentru a apăra politicienii cu dosare penale și pe cei împotriva cărora există plângeri penale, pentru că face parte din grupul lor.

Când minciunile pe care și-a construit planul decapitării Parchetului General ies la suprafață, Toader atacă în toate direcțiile: astăzi îi acuză și amenință pe membrii Secției de procurori a CSM.

Adică pe cei care, la propunerea de revocare a procurorului șef DNA, au votat în unanimitate împotriva cererii lui Toader. Acum trebuie compromiși preventiv, înainte de a le trimite o eventuală propunere de revocare a procurorului general.

“Greșeala” Secției de procurori a CSM este că s-a sesizat imediat după ce Toader a declarat că „Parchetul General s-a îndepărtat progresiv de la rolul de garantare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, considerând că acuzațiile lui Toader “reprezintă afirmaţii grave la adresa justiţiei din România”.

Toader a mințit când a spus că nu știa de existența unui protocol PG-SRI din 2016. Când Procurorul general i-a amintit că i l-a trimis din luna martie, Toader spune acum că nu înțelege de ce i l-a trimis, că nu avea ce face cu el cât timp este document secret.

Este inacceptabil ca un ministru al Justiției să se afunde în minciună ca să își construiască argumente pentru a propune revocarea procurorului general. La fel de grav este că își adună argumentele de la inculpați penali, cum ar fi Vâlcov din Guvernul condus de condamnatul Dragnea.

În acest anturaj penal, Toader apără politicienii cu dosare penale și politicienii care au dat ordine ca protestul pașnic din 10 august 2018 să fie reprimat în forță. Și oricât ar încerca să nege Toader, toate actiunile sale din aceste zile sunt presiuni asupra magistraților pentru a opri anchetarea violențelor jandarmeriei și a forțelor speciale de la protestul din 10 august 2018, la dosar fiind depuse peste 700 de plângeri. Miza este ca ancheta să nu ajungă la cei care au dat ordinele de intervenție violentă împotriva oamenilor pașnici, politicieni aflați în Guvernul controlat de condamnatul Dragnea și aflați în subordinea condamnatului Dragnea la partid.

Mai este vreo îndoială că Toader face parte din grupul de crimă organizată care conduce România", scrie Monica Macovei pe Facebook

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel