Moldovenii, ACCES INTERZIS în România, cu unele excepții

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
vama_moldova
vama_moldova

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a actualizat informaţiile privind accesul pe teritoriul statelor străine. Astfel, multe ţări rămân închise pentru cetățenii R. Moldova. Totuși există și excepții.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a actualizat informaţiile privind accesul pe teritoriul statelor străine. Astfel, multe ţări  rămân închise pentru cetățenii R. Moldova. Totuși există și excepții.

Astfel, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini inclusiv a cetățenilor R. Moldova, apatrizilor, cu următoarele excepții: 

membri de familie ai cetățenilor români; membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România; persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației UEpersoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, cadre medicale, precum și transportatorii care asigura ajutor umanitar; persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consularestrăinii și apatrizii, lucrătorii înalt calificați, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfășurată în străinătate.

 

Moldovenii care tranzitează România și nu prezintă simptome COVID -19, exceptate de la izolare

 

Toate persoanele care tranzitează România și nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu noul coronavirus, indiferent de țara de proveniență sau destinație, sunt exceptate de la măsura izolării. Se recomandă ca tranzitul să se facă neîntrerupt, utilizând coridoarele umanitare special create în acest sens. Persoanele care vin în România din țările aflate pe lista statelor de risc epidemiologic ridicat, printre care și R. Moldova, dar care, înaintea sosirii în România au petrecut o perioadă consecutivă de minim 14 zile într-una sau mai multe zone/țări pentru care nu este instituită această restricție, sunt exceptate de la măsura carantinării. 

Ctățenii moldoveni care călătoresc spre Bulgaria cu tranzit prin România vor prezenta autorităților de frontieră ale României documentele confirmative privind scopul șederii în Bulgaria (rezervarea la hotel), asigurarea medicală, rezultatele testului sus-menționat și documentele respective de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel