Un bărbat din Republica Moldova, condamnat în Spania pentru infracțiuni sexuale și dat în urmărire internațională, a fost depistat de polițiștii de frontieră în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în timp ce încerca să intre în România.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat la controlul de frontieră în calitate de pasager al unui autoturism care venea din Republica Moldova.
În timpul verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au descoperit că pe numele acestuia fusese emisă, în luna iunie 2026, o alertă internațională pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare.
Moldovean ar putea executa 12 ani de închisoare
Reprezentanții ITPF Iași au precizat că autoritățile din Spania îl caută pe cetățeanul moldovean pentru executarea unei pedepse cu închisoarea cuprinse între patru și 12 ani. Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol în grup.
După depistare, bărbatul a fost preluat de o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, care a demarat procedurile legale necesare în astfel de situații.