Mircea Geoană, despre Putin: „Noi credem că nu a abandonat planul său de a ocupa sau de a decapita regimul de la Kiev”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Putin are planuri mari pentru Ucraina: vrea să ocupe cât mai mult teren sau, măcar, să provoace căderea guvernului Zelenski, într-un fel sau altul.

Și se poate îndrepta spre Transnistria, a declarat adjunctul secretarului general al NATO, într-un interviu acordat postului american de televiziune CNN.

Pe de altă parte, Mircea Geoană a precizat că NATO va susține în continuare Ucraina cu ajutoare militare. În același timp, va proteja securitatea statelor membre, principala misiune a alianței.

„Există o diferență semnificativă între ambițiile politice ale lui Putin, pentru că noi credem că nu a abandonat planul său original de a ocupa sau de a decapita regimul de la Kiev. (Putin) continuă să aibă ambiții ridicate, în timp ce capacitățile sale militare, unitățile de pe teren, înfrângerea pe care au avut-o la Kiev, nu reușesc să crească moralul trupelor. În momentul în care există această diferență, apare riscul luării unor decizii ad-hoc, care nu iau în calcul realitatea de pe teren, nici rezistența îndârjită a ucrainenilor, susținerea pe care o au din partea statelor aliate. Toate astea ar putea aduce riscuri”, a spus Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, conform Știrile PRO TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel