Mihai Fifor: "Închideți urgent Nădlac 1". Mii de oameni trec granița pe jos

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că mii de oameni intră în țară pe jos prin punctul de frontieră Nadlac 1. Fifor solicită închiderea acestui punct. 

"Închidem Suceava, dar nu închidem punctul de frontieră Nădlac 1 pentru cei care trec graniţa pe jos. Aceştia continuă să vină şi să vină, şi să vină. Intră în oraş, în magazine, în benzinării. Merg la gară şi iau trenul până la Arad şi de acolo schimbă şi pleacă unde le e destinaţia finală. În afară de o declaraţie, nimic. Nimeni nu ştie exact dacă oamenii aceştia sunt sau nu sunt pozitivi. Dar stau în gară, se urcă în tren şi apoi coboară în gara Arad.

Să vă mai spun de disperarea locuitorilor din Nădlac? De eforturile primarului de a-i duce la gară sau de a-i scoate din oraş? În momentul postării mele, sunt, de pildă, 15 cetăţeni veniţi noaptea trecută, înghesuiţi într-o tonetă şi aşteptând să plece care-ncotro. Domnule prefect Stoian, dacă totuşi mai trăiţi, poate luaţi nişte măsuri legale şi serioase. Poate transmiteţi şefilor ierarhici. Nădlac 1 trebuie urgent închis pentru traficul pietonal. Urgent", este mesajul postat de Mihai Fifor pe Facebook.

FOTO

 (w670)

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel