Microbuz cu patru români la bord, implicat într-un accident grav pe DN 2, în Neamț. A intervenit descarcerarea

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un autoturism și un microbuz în care se aflau șoferul și patru pasageri au fost implicate vineri dimineața într-un accident produs pe DN 2, în județul Neamț. Șoferul autoturismului, o femeie de 44 de ani, a rămas încarcerat.

Potrivit ISU Neamț, accidentul a avut loc vineri dimineața pe DN 2, pe raza comunei Botești.

La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri din cadrul cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.

În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz în care se aflau șoferul și patru pasageri.

În urma impactului, șoferul autoturismului, o femeie de 44 de ani, a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă de pompieri și predată echipajului SMURD, care a transportat-o la Compartimentul de Primiri Urgențe Roman.

O altă femeie de 27 ani, care se afla în microbuz, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată și transportată de un echipaj de la SAJ la spital.

De asemenea, o femeie de 42 de ani din microbuz a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital.

Traficul în zona producerii accidentului este blocat, relatează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel