Românii din Canada vin la mitingul din 10 august: Să le arătăm incompetenţilor şi corupţilor că adevăraţii “hoţi, curve şi cerşetori” sunt ei

StiriDiaspora Team |
Data publicării:


George Latiş, un român stabilit în Canada, a scris pe Facebook că va face eforturi ca măcar soţia, Livia, să participe la protestul diasporei.

Despre mitingul diasporei şi “fără penali” (de citit la o cafea)
(Harta şi textul vor fi actualizate zilnic. Mai sunt 15 zile.)

Aveam o căsnicie liniştită până nu demult, de când cu inflamarea scenei politice din ţară. Nevastă-mea, Livia, care până mai ieri încurca rolurile puterilor în stat, a început să mă surclaseze. Mai timid la început, apoi din ce în ce mai asiduu, a pornit o documentare pe cont propriu tipic feminină: nu se lasă până nu descoase fiecare detaliu. Televizorul meu merge doar pe politică; nu l-am mai văzut pe Măruţă de câteva luni.

“Tati, eu vreau să merg la mitingul ăla al diasporei,” mi-a spus ea acum vreo trei săptămâni. Noi locuim în vestul Canadei. E ca şi cum ai spune: “Tati, eu vreau să trag o fugă până în Hawaii”.

Nu ne dau banii afară din casă. Suntem nişte “diasporeni” ca oricare alţii, adică “hoţi, curve şi cerşetori”.

Vorba nevesti-mii, toate trei ni se potrivesc atât de bine, că ne e foarte greu să alegem una anume. Eu sunt extrem de ocupat la serviciu, dar am zis că facem un efort, să meargă măcar ea. O familie de prieteni concitadini, Dan şi Diana, ne-a făcut o surpriză: Dan va face şi el un efort ca să meargă şi Diana. Năzdrăvanele atât au aşteptat: a doua zi aveau biletele cumpărate.

Fetele au vederi de dreapta, dar nu asta contează. Românii nu sunt toţi la fel, unii înclină spre stânga, alţii spre dreapta, şi este foarte bine că e aşa. Ştiţi, într-un fel e ca la fotbal, există formaţii rivale unde suporterii îşi susţin echipele şi se şicanează adeseori între ei, dar în viaţa de zi cu zi sunt prieteni, vecini, oameni normali...

V-aş mai ruga, şi cu asta închei, să susţineţi mitingul diasporei, măcar cu vorba (sau cu tăcerea, după caz), dacă nu cu fapta. Chiar dacă, aparent, manifestaţia este împotriva actualei puteri, în realitate este tot pentru o Românie mai curată. Mulţi dintre “diasporeni” nici nu pot semna pentru “Fără penali” întrucât, după ce speranţele de a se reîntoarce în ţară li s-au năruit an de an, au renunţat să-şi mai reînnoiască buletinele. Inimile lor, însă, n-au încetat să bată româneşte şi nu le-a mai rămas decât acest miting, făcut cu mari sacrificii, ca să îşi strige deznădejdea pentru halul în care a ajuns ţara asta.

Chiar credeţi că “diasporenii” aceştia, care muncesc din greu pentru fiecare bănuţ, nu aveau altceva mai bun de făcut? Chiar credeţi că dacă situaţia din ţară era cât de cât normală, chiar şi sub o guvernare de stânga, îşi mai tocau banii şi timpul doar ca să vadă Piaţa Victoriei? Chiar credeţi că ardeau de nerăbdare să îndure apelative gen “mahala, hoţi, curve şi cerşetori” venite de la hălci de slănină vorbitoare care put în funcţii bine plătite fără să producă mai nimic?

Dacă două fete năzdrăvane pot veni de la 8.500 de kilometri, puteţi veni şi dumneavoastră din Europa şi, mai ales, din Bucureşti şi din ţară, să militaţi pentru o Românie mai bună. Ne dorim un miting foarte puternic şi ferm, dar fără excese. S-ar putea să existe instigatori – nu daţi curs niciunei incitări la violenţă şi îndepărtaţi-vă imediat, ca în februarie anul trecut, când turbulenţii care incendiau tomberoane au fost lăsaţi imediat în ofsaid.

Să le arătăm incompetenţilor şi corupţilor care s-au căţărat la cârma României că adevăraţii “hoţi, curve şi cerşetori” sunt ei, sunt pleiada de “manageri” incompetenţi şi slugile lor, cei care au târât ţara noastră la coada clasamentului! AJUNGE!, a scris George Latiş

foto: facebook George Latis

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel