Mesajul premierului Ilie Bolojan, după alegerile din Ungaria

ilie-bolojan-premierul-romaniei-la-palatul-victoria-2_62607500
Ilie Bolojan, premierul României (Foto: Inquam Photos / George Călin)
Premierul Ilie Bolojan i-a transmis un mesaj noului lider al Ungariei.

 Premierul Ilie Bolojan l-a felicitat luni pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria, subliniind că aşteaptă cu nerăbdare consolidarea în continuare parteneriatului strategic cu accent pe cooperarea economică şi sectorială.

"Călduroase felicitări lui Peter Magyar pentru victoria electorală! Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare parteneriatul strategic, cu accent pe cooperarea economică şi sectorială", a scris premierul pe platforma X.

Potrivit acestuia, prioritatea este cooperarea pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor ambelor ţări într-o Uniune Europeană mai puternică, mai unită şi mai competitivă.

"Vă dorim un mandat de succes!", a transmis premierul.

Viktor Orban, răsturnat de la putere după o prezență uriașă la vot 

Partidul de opoziţie Tisza din Ungaria ar urma să obţină o majoritate de două treimi în Legislativul de la Budapesta. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar.

Prezenţa la urne a fost una record în Ungaria - 77,8%. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close