Mesajul "La mulți ani românilor de pretutindeni", afișat în Times Square, New York - FOTO

Liviu Ludovic |
Data publicării:

O firmă din Iași a închiriat pentru două zile spațiu publicitar în Times Square pentru a le transmite românilor ”La mulți ani”. 

Compania Grow Business Development din Iaşi, specializată în consultanţă de afaceri, audit operaţional şi financiar, a achiziţionat spaţiu publicitar în cunoscuta piaţă Times Square din New York, pentru a le ura „La mulţi ani” românilor, potrivit ȘtirileProtv, care citează News.ro

Fondatorul companiei, Anca Hreamătă, a declarat că mesajul este proiectat pe un panou în celebra piaţă din New York, iar spaţiul respectiv a fost achiziţionat pentru două zile.

“Am vrut să marcăm Ziua Naţională şi am cumpărat spaţiu publicitar în Times Square. Le transmitem la mulţi ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla, iar mesajul nostru este vizibil timp de două zile. Mă mândresc că sunt româncă, iar prin compania pe care o conduc vrem să deschidem graniţele într-o perioadă în care România este greu încercată. Suntem bucuroşi că pe de o parte putem striga în gura mare că suntem brand românesc, dar pe de altă parte punem România la loc de cinste, acolo unde îi este meritul“, a afirmat Anca Hreamătă.

Totodată, fondatorul companiei de consultanţă din Iaşi, Anca Hreamătă, susţine că România trebuie promovată la nivel global şi că este bucuroasă că a reuşit să ofere acest moment special de Ziua Naţională.

Anca Hreamătă i-a îndemnat pe români să aibă mai multă încredere în forţele proprii şi să fie curajoşi.

“Eu însămi am avut curaj. În plină pandemie, am renunţat la funcţia pe care o aveam într-o bancă importantă din România, pentru a deveni antreprenor“, a declarat Hreamătă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel