Medicul lui Diego Maradona, anchetat sub suspiciunea de omor involuntar

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Leopoldo Luque, medicul personal al fostei legende a fotbalului mondial Diego Maradona, face obiectul unei anchete sub suspiciunea de omor involuntar.

Poliţia a percheziţionat duminică biroul şi casa lui Leopoldo Luque în căutarea unor dovezi ale unei posibile neglijenţe profesionale, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni şi a surselor judiciare citate de agenţia argentiniană, transmite Agerpres.

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac suferit într-o locuinţă din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.

 

„Ambulanţa a venit cu o întârziere de mai mult de o jumătate de oră”

 

Joi, Matias Morla, agentul, avocatul şi prietenul lui Diego Maradona, susţinea că ambulanţa a întârziat “mai mult de o jumătate de oră” până să ajungă la locuinţa fostului mare fotbalist argentinian.

“Aşa cum informează parchetul din San Isidro, este inexplicabil faptul că timp de 12 ore prietenul meu nu a avut parte nici de controlul personalului sanitar dedicat acestor scopuri. Ambulanţa a venit cu o întârziere de mai mult de o jumătate de oră, ceea ce a fost o idioţenie criminală”, a scris joi Morla pe Twitter.

“Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea şi voi cere ca aceste consecinţe să fie investigate până la capăt. Aşa cum mi-a spus Diego: Eşti soldatul meu, acţionează fără milă”, a adăugat el.

 

Leopoldo Luque afirma că pacientul său “este lucid şi se simte mai bine”

 

Pe de altă parte, la începutul lunii, la scurt timp după ce Maradona fusese supus intervenţiei chirurgicale respective, Leopoldo Luque afirma că pacientul său “este lucid şi se simte mai bine”.

“Starea lui se îmbunătăţeşte în fiecare zi, iar recuperarea decurge incredibil”, spunea atunci medicul Luque.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel