Medicii români trimiși în Italia, mesaj către conaționali: "Viaţa începe acolo unde frica se termină!"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Echipa medicală din România, aflată în misiune în Italia, în contextul pandemiei de coronavirus, a transmis românilor, sâmbătă, un mesaj cu ocazia sărbătorilor de Paşte, în care subliniază că în aceste momente este nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate, compasiune şi unitate.

"Dragi români, acum, mai mult ca oricând, a venit momentul să dăm dovadă de solidaritate, de compasiune, să fim alături unii de alţii. Nu contează unde ne aflăm, contează ceea ce facem. Nu suntem singuri, dar suntem siguri că împreună putem, împreună o să reuşim", afirmă membrii echipei medicale din România, în mesajul de Paşte.

Aceştia punctează, la rândul lor, necesitatea respectării regulilor de distanţare socială.

"Stând acasă şi păstrând distanţa socială, protejăm copiii, părinţii şi bunicii noştri. Într-o lume plină de durere, fiecare om, fiecare gest este important pentru noi, pentru voi şi pentru viitor. Cine salvează o viaţă salvează o lume întreagă! Virusul nu face diferenţe, diferenţa o putem face noi. Doar cu ajutorul vostru, al tuturor putem reuşi. Viaţa începe acolo unde frica se termină! Sărbători fericite şi Hristos a Înviat!", transmit cadrele medicale române, într-un mesaj video.

Începând cu data de 7 aprilie, o echipă formată din 11 medici, 3 asistenţi şi un ofiţer ISU se află în misiune în Italia, una dintre cele mai afectate ţări din lume ca urmare a pandemiei cu coronavirus, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel