Măsură fără precedent în Canada: Cetăţenii străini nu vor mai putea cumpăra locuinţe până în 2025

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Străinii nu vor mai putea să cumpere locuințe în Canada timp de doi ani.

Cetăţenii străini nu vor mai putea să achiziţioneze locuinţe în Canada timp de doi ani începând de duminică, o interdicţie menită să rezolve deficitul de case şi apartamente, informează AFP.

Excepţie fac refugiaţii sau rezidenţii permanenţi, iar legea se aplică doar reşedinţelor din oraş şi nu structurilor turistice, precum cabanele de vară.

Această măsură, adoptată în primăvară, a fost propusă de prim-ministrul Justin Trudeau în timpul campaniei electorale din 2021. Partidul său liberal a deplâns faptul că investitorii străini cresc preţurile, ceea ce îngreunează accesul canadienilor la cumpărarea de proprietăţi.

Cu toate acestea, piaţa imobiliară din Canada a încetinit recent sub efectul majorării ratei dobânzii decise de Banca Centrală pentru a reduce inflaţia.

Potrivit Asociaţiei Agenţilor Imobiliari, preţul mediu al unei case a fost de 630.000 de dolari canadieni (435.000 de euro) luna trecută, faţă de 800.000 în urmă cu un an.

Unii experţi se îndoiesc că această măsură va fi eficientă deoarece cetăţenii străinii reprezintă mai puţin de 5% dintre proprietarii de case din Canada, potrivit agenţiei naţionale de statistică. Ei cred că mai eficientă ar fi accelerarea construirii de noi locuinţe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel