Maroc: Atenționare MAE! Zboruri anulate, transport rutier cu probleme

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Maroc că Direcţia Meteorologică locală a emis un cod portocaliu vizând căderi masive de precipitaţii abundente şi persistente, cu potenţial de periculozitate. Sunt probleme cu zborurile în această țară, precum și cu transportul rutier din zonele afectate.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Maroc că Direcţia Meteorologică locală a emis un cod portocaliu vizând căderi masive de precipitaţii abundente şi persistente, cu potenţial de periculozitate, până cel puţin la data de 19 octombrie, informează un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, codul este emis pentru provinciile Benslimane, Casablanca, Chefchaouen, El Hajeb, Fahs-Anjra, Kenitra, Khemisset, Larache, MDiq-Fnideq, Mediouna, Meknes, Mohammadia, Nouaceur, Ouezzane, Rabat, Sale, Sidi Kacem, Sidi Slimane, Skhirate-Temara, Tanger-Assilah, Tetouan, Berkane, Figuig, Jerada, Oujda-Angad şi Taourirt.

Aversele de ploaie vor fi însoţite şi de vânt puternic în provinciile Benslimane, Berrechid, Casablanca, El Jadida, Kenitra, Khemisset, Mediouna, Mohammadia, Nouaceur, Rabat, Rehamna, Sale, Settat, Sidi Bennour, Sidi Slimane şi Skhirate-Temara, începând din după-amiaza zilei de joi. 

Pe fondul precipitaţiilor abundente, sunt probabile întârzieri faţă de orarul normal de zbor sau chiar anularea unor curse aeriene de pe aeroporturile internaţionale aflate în provinciile afectate.

De asemenea, circulaţia rutieră se va desfăşura cu dificultate în provinciile şi oraşele afectate de acest cod meteo.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Maroc +212537721493; +212537207401; +212537264085, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Rabat: +212679977751.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://rabat.mae.ro/contact, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel