Marlena Botezatu, românca plecată în Anglia, provocare uriașă

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Marlena Botezatu, finalista de la ”Chefi la cuțite”, va fi bucătar în restaurantul lui Nea Mărin de pe malul mării.

Un nou sezon "Poftiți pe la noi: Poftiți la Nea Mărin" are premiera duminică. Pentru prima dată, Nea Mărin este administratorul unui restaurant pe malul mării și recunoaște că nu a fost deloc simplu nici chiar pentru el să-și asume această responsabilitate. Tocmai din acest motiv, el o are alături pe finalista de la "Chefi la cuțite", Marlena Botezatu, care îl ajută cu vasta sa experiență în bucătărie.

Marlena a plecat în Anglia alături de cei 3 copii ai săi și acolo a început să își construiască o carieră de bucătar. A fost șef de sală în restaurante conduse de bucătari de renume, iar în prezent și-a deschis o firmă de catering ce organizează evenimente, în cadrul căreia este atât director, cât și head chef. Marlena a decis să-și testeze și depășească limitele în cadrul show-ului "Chefi la cuțite", unde a și reușit să ajungă în finală.

Provocare

Și pentru că este obișnuită cu munca contracronometru și este foarte bună în ceea ce face, Marlena a fost și alegerea lui Nea Mărin pentru a-l ajuta cu bucătăria restaurantului pe care îl administrează pe malul Mării Negre.

"Am noroc că am experiență cu firma de catering, căci la Nea Mărin este foarte multă muncă. Trebuie să fii foarte bine organizat, altfel dai greș și îți strici numele", spune Marlena.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel