Marea Britanie. Un tribunal a dispus o nouă credinţă filosofică

Un tribunal pentru litigii în materie de dreptul muncii din Marea Britanie a dispus că veganismul etic reprezintă o credinţă filosofică şi este, prin urmare, protejat prin lege, relatează astăzi Press Association.

Jordi Casamitjana a declarat că a fost concediat de League Against Cruel Sports - o organizaţie britanică ce militează împotriva sporturilor în care animalele au de suferit - după ce şi-a exprimat îngrijorarea că fondul de pensii al acesteia este investit în companii implicate în testarea pe animale.

El a susţinut că i-au fost aplicate pe nedrept măsuri disciplinare pentru că a făcut această dezvăluire şi că decizia de a-l concedia a fost determinată de credinţa sa în veganismul etic.

Vineri, la tribunalul din Norwich, judecătorul Robin Postle a explicat pe scurt hotărârea luată, potrivit căreia veganismul etic îndeplineşte cerinţele necesare pentru a fi considerat o credinţă filosofică şi, prin urmare, este protejat conform Legii privind Egalitatea din 2010. Casamitjana, în vârstă de 55 de ani, din Londra, respectă credinţa veganismului etic, a dispus de asemenea judecătorul.

Pentru ca o credinţă să fie protejată de Legea privind Egalitatea trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, printre care aceea de a fi demnă de respect într-o societate democratică, să nu fie incompatibilă cu demnitatea umană şi să nu intre în conflict cu drepturile fundamentale ale altor persoane.

 

Veganii etici au dreptul la protecţie împotriva discriminării

 

Dispoziţia dată presupune faptul că veganii etici au dreptul la protecţie împotriva discriminării.

Spre deosebire de persoanele care sunt vegane din motive ce ţin strict de dietă, care exclud în totalitate alimentele de origine animală, veganii etici exclud toate formele de exploatare a animalelor, alegând inclusiv să nu poarte haine din lână sau din piele şi să nu folosească produse testate pe animale.

Judecătorul Postle a indicat în dispoziţia dată că veganismul etic este „important” şi „demn” de respect într-o societate democratică. „Sunt deosebit de convins de faptul că veganismul etic constituie o credinţă filosofică”.

Casamitjana a declarat, după pronunţarea hotărârii, că este „extrem de fericit”.

„Aceasta este o hotărâre foarte importantă pentru veganii de pretutindeni. Acest lucru va inspira şi vegani din alte ţări, care nu beneficiază de această protecţie să dezvolte cazuri care să conducă la această protecţie”, a adăugat el.

 

Orice abuz îndreptat împotriva veganilor etici „poate fi considerat hărţuire”

 

Avocatul lui Casamitjana, Peter Daly, a declarat că hotărârea „recunoaşte, pentru prima dată, că veganismul etic poate forma caracteristici de protecţie în conformitate cu Legea privind Egalitatea, prin urmare, veganismul etic poate fi protejat de discriminare”. El a susţinut pentru Press Association că orice abuz îndreptat împotriva veganilor etici „poate fi considerat hărţuire, aşa cum insultele rasiste sau sexiste pot fi acţiuni discriminatorii”.

Tribunalul urmează să stabilească dacă League Against Sports Cruel l-a tratat pe Casamitjana în mod nefavorabil din cauza credinţei sale în veganismul etic.

Organizaţia a declarat că l-a concediat pe Casamitjana pentru comportament neadecvat şi că asocierea deciziei cu credinţa sa în veganismul etic a fost „eronată din punct de vedere factual”.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.28