Marcel Ciolacu spune că îl va exclude pe primarul din Crevedia din PSD

primar-crevedia
Marcel Ciolacu a anunțat că va propune excluderea din PSD a primarului din Crevedia. 

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți seară, că va propune excluderea din PSD a primarului din Crevedia, după ce edilul a spus la un post de televiziune că nu a știut ce se întâmplă la depozitul de GPL care a explodat sâmbătă seară.

"Voi propune excluderea primarului din Crevedia în următorul Consiliu Politic Național, de la sfârșitul săptămânii.

Un primar care ”n-a știut” și căruia nu-i pasă de tragedia prin care trece comunitatea care l-a ales nu are ce căuta în PSD!", a scris Ciolacu pe Facebook.

Primarul din Crevedia, Florin Petre, a declarat, marţi, că nu ştia că staţia GPL, unde s-au produs exploziile, mai funcţionează, după ce a fost înştiinţat de către ISU, în urmă cu trei ani, că a fost închisă, din punctul lui de vedere vinovat de producerea tragediei de sâmbătă seara fiind patronul firmei.

Alte știri de interes
x close