MApN: Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministerul Apărării Naţionale a precizat, miercuri, că pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene.

"Cu privire la afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Ministerului Rus al Apărării, de miercuri, 9 martie, prin care se acreditează ideea că pe teritoriul României ar fi fost relocate aeronave de luptă ucrainene, care astfel 'nu iau parte la confruntări', facem următoarele precizări: Afirmaţia este în totalitate falsă. Pe teritoriul României nu se află aeronave militare ucrainene. Cel mai probabil, se încearcă specularea exemplului aeronavei militare ucrainene Suhoi 27 care a solicitat, în 24 februarie - prima zi a invaziei ilegale a armatei ruse în Ucraina, aterizarea de urgenţă în România", se arată într-un comunicat al MApN.

Ministerul român al Apărării menţionează că "a comunicat cu maximă transparenţă situaţia acestei aeronave, care a fost gestionată cu respectarea strictă de către autorităţile române a normelor legislative naţionale şi internaţionale aplicabile în astfel de situaţii, fapt cunoscut, cu siguranţă, de reprezentanţii Federaţiei Ruse". Aeronava respectivă a fost returnată autorităţilor ucrainene, fără armament la bord, iar în prezent nu se mai află pe teritoriul României.

 

Situaţia celor 14 elicoptere ucrainene civile ajunse în România a fost comunicată



Potrivit MApN, şi situaţia celor 14 elicoptere ucrainene civile ajunse în România a fost comunicată "în mod transparent şi oportun".

"Autorităţile ucrainene au solicitat părţii române aprobări diplomatice de survol cu destinaţia finală Ghimbav, jud. Braşov, pentru un număr de 14 elicoptere configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate, în scopul efectuării operaţiunilor de mentenanţă la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare. În urma primirii aprobărilor de survol din partea autorităţilor române, pentru toate cele 14 elicoptere au fost depuse marţi, 8 martie, şi miercuri, 9 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aflându-se deja la destinaţia finală", se mai menţionează în comunicat.

Armata rusă a distrus de la începutul invaziei în Ucraina 89 de avioane de luptă şi 57 de elicoptere dintr-un total de circa 250 de aparate de acest fel funcţionale (avioane şi elicoptere) deţinute de forţele aeriene ucrainene, a comunicat miercuri Ministerul rus al Apărării, care a mai susţinut că unele avioane militare ucrainene au fost relocate în România şi prin urmare acestea nu participă la lupte, a transmis agenţia Interfax. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel