Maia Sandu: "Republica Moldova are nevoie de România"

Republica Moldova are nevoie de sprijinul şi experienţa României în consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale, dar şi centrale, a declarat prim-ministrul moldovean, Maia Sandu, marţi, la finalul întrevederii avute la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă.

"Am avut discuţii constructive şi importante, atât cu privire la relaţiile bilaterale, cât şi cu privire la agenda europeană a Republicii Moldova. (...) Am profitat de această oportunitate pentru a face un schimb de opinii privind sincronizarea acţiunilor comune pentru a oferi mai multă substanţă dezvoltării Parteneriatului strategic european dintre Republica Moldova şi România. În cadrul întâlnirii de astăzi am reiterat dorinţa noastră de a aprofunda colaborarea instituţională în diverse domenii. Am abordat oportunitatea menţinerii formatului şedinţelor comune de guvern, care s-au dovedit a fi un instrument util pentru coordonarea aspectelor ce ţin de agenda bilaterală", a precizat Maia Sandu, la declaraţiile comune de presă susţinute alături de şefa Executivului de la Bucureşti.

Potrivit premierului moldovean, un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor a fost cel care vizează "implementarea proiectelor în domeniul energetic, cu accent pe finalizarea construcţiei şi darea în exploatare integrală a gazoductului Iaşi - Ungheni - Chişinău".

"Am reiterat interesul vital pentru finalizarea lucrărilor pe întregul şantier, pe parcursul anului 2020. De asemenea, am discutat despre importanţa interconexiunilor liniilor electrice de înaltă tensiune, precum şi construcţiei autostrăzii Unirii şi a podului peste râul Prut, în regiunea oraşului Ungheni", a afirmat Maia Sandu.

Ea a adăugat că o altă prioritate discutată în cadrul întâlnirii cu omologul român a vizat sporirea schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce.

 

Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul acordat



"În contextul dat, am salutat creşterea prezenţei mediului de afaceri din România în viaţa economică a Republicii Moldova şi am încurajat companiile din România să vină să investească în Republica Moldova. Am evidenţiat faptul că, în prezent, România este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova şi am reiterat încrederea că relaţiile economice dintre România şi Republica Moldova vor continua", a completat premierul moldovean.

Maia Sandu a salutat în cadrul întrevederii "evoluţiile pozitive înregistrate în promovarea parteneriatelor prin înfrăţire la nivelul administraţiei publice locale". "Consider că această formă de colaborare este una reuşită şi merită să fie sprijinită de ambele guverne. Avem nevoie de sprijinul şi experienţa României în consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale, dar şi centrale, în Republica Moldova", a subliniat ea.

La final, şefa Executivului de la Chişinău a mulţumit premierului român pentru sprijinul pe care l-a obţinut Republica Moldova de-a lungul timpului şi a transmis că partea moldoveană contează în continuare foarte mult pe sprijinul autorităţilor din România şi pe sprijinul cetăţenilor.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.24