Mai multe hoteluri românești, disperate că nu au pe cine angaja. Vor să aducă muncitori din Asia

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Italia. Un hotelier român avea conaționali la curățenie „la negru”. Câțiva dintre ei beneficiau și de salariu și de venitul de cetățenie
Italia. Un hotelier român avea conaționali la curățenie „la negru”. Câțiva dintre ei beneficiau și de salariu și de venitul de cetățenie

 O serie de hoteluri din staţiunea Sovata fac demersuri pe lângă firme de recrutare a forţei de muncă pentru a aduce personal din Asia pentru bucătărie, servire şi curăţenie, întrucât domeniul se confruntă cu o criză, susţin reprezentanţii Societăţii Balneoclimaterica.

"Toată baza materială a fost renovată. În 2019 s-a finalizat intervenţia la Hotel Ursina, am mărit categoria la 3 stele, iar acum la Hotel Sovata se finalizează investiţia, am renovat 4 etaje, iar în octombrie vom începe renovarea ultimelor două etaje. Momentan nu avem restricţii, serviciile sunt la fel ca în 2019. Nu găsim însă personal pe partea de bucătărie, ospătari, chiar şi la partea de curăţenie deja întâmpinăm probleme. Suntem deja cu ochii şi pe piaţa de afară, discutăm cu firme de recrutări să aducem oameni din Asia. Tarifele sunt mai mari cu 20%, costurile la energie, aprovizionarea suferă modificări săptămânale şi, din păcate, suntem forţaţi să ridicăm tarifele", a declarat directorul de operaţiuni al SC Balneoclimaterica SA, Andrei Rusu.

Reprezentantul Balneoclimaterica Sovata a arătat că staţiunea a fost renovată în perioada de pandemie, iar administraţia oraşului a investit mult în imaginea staţiunii, drept urmare numărul de turişti e tot mai mare.

"Ne bucurăm că am renovat totul în perioada de pandemie, staţiunea arată foarte bine, oraşul investeşte foarte mult în imagine, iar turiştii din România revin cu mare plăcere. La Hotelul Brădet capacitatea ocupată este de 80%, la Ursina e de 60%, deşi încă suntem în presezon. Deocamdată familiile cu copii sunt acasă, iar la sfârşitul lunii iunie începe sezonul. Aşteptăm să vină turiştii în număr cât mai mare, mă refer în special la turiştii români. În perioada de pandemie nu au venit turişti din străinătate, pentru piaţa din străinătate credem că va fi nevoie de 2-5 ani să revină aceste pieţe", a precizat Rusu.

Ştrandul Lacul Ursu se va deschide pe 24 iunie, fără restricţii, în timp ce Lacul Aluniş este deja deschis.

Noutatea din acest an oferită turiştilor este o alee terapeutică amenajată pe Drumul Sării care împrejmuieşte Lacul Ursu şi care va putea fi parcursă doar fără încălţăminte, relatează Agerpres. 

Nu este singurul domeniu din România afectat de lipsa de angajați 

 

Una dintre cele mai mari organizaţii ale transportatorilor de mărfuri din România, cu sediul în Arad, reclamă o criză de şoferi profesionişti, arătând că doar în judeţ ar fi nevoie urgentă de 750 de oameni, doar că puţini merg la interviurile de angajare şi majoritatea lor nu corespund posturilor.

Preşedintele Asociaţiei Patronale a Transportatorilor "Europa 2002" (APTE 2002), Adrian Pop, a declarat că firmele din domeniu se confruntă cu "o gravă problemă" privind ocuparea posturilor de şoferi existente, ceea ce afectează livrările de mărfuri.

APTE 2002 este cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, reprezentând circa 1.400 de companii din domeniu care au aproximativ 15.000 de camioane.

"În acest moment, doar în judeţul Arad am avea nevoie să angajăm circa 750 de şoferi profesionişti, însă nu găsim forţă de muncă calificată, ceea ce ne afectează grav activitatea. Timpii de livrare a mărfurilor cresc considerabil, dezvoltarea este blocată. Problema s-a accentuat în ultimii ani, iar o cauză este migrarea şoferilor profesionişti către ţările din Vest, asta deşi salariile oferite sunt competitive şi la noi. De-a lungul timpului, am atras atenţia Guvernului asupra acestor probleme, cerând o legislaţie mai permisibilă faţă de angajarea şoferilor din ţări non-UE, cum ar fi din Asia. Din câte ştiu, nicio companie din Arad nu are şoferi de camioane străini, şi nu atât din cauza barierei de limbaj, cât mai ales din cauza condiţiilor suplimentare prevăzute de lege faţă de cazul angajării unui cetăţean român", a spus Adrian Pop.

"Șoferii nu mai acceptă 2000 euro salariu"



Patronul unei importante companii de transport marfă din Arad, Dorin Pop, a declarat, că deşi salariile acordate şoferilor ajung la 2.000 de euro, sunt puţini oameni care merg la interviurile de angajare.

"În general, la nivelul firmelor de transport din judeţ se oferă salarii cuprinse între 1.500 şi 2.000 de euro, dar cu toate acestea avem puţini candidaţi, iar şi dintre ei majoritatea nu corespund postului. Vă dau doar un exemplu de săptămâna trecută. Unul a venit la interviu şi m-a întrebat ce boxe am în cabină. Asta a fost prima lui preocupare - cât de tare poate da muzica în maşină, probabil ca să facă live-uri pe Facebook. I-am spus că nu angajez DJ, ci caut şofer serios", a spus patronul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel