MAE: Atenţionare de călătorie în Belgia și Spania pentru români

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Foto: Freepik / MAE: Atenţionare de călătorie în Belgia și Spania pentru români
Foto: Freepik / MAE: Atenţionare de călătorie în Belgia și Spania pentru români

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis duminică o atenţionare de călătorie pentru Belgia şi Spania, avertizând cetăţenii români asupra unor riscuri majore care pot afecta deplasările şi siguranţa acestora.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat în Belgia o grevă generală şi proteste de amploare ale fermierilor, cu impact semnificativ asupra transportului şi serviciilor publice, în timp ce în Spania, în Comunitatea Valenciană, autorităţile au instituit cod roşu de vreme extremă din cauza precipitaţiilor abundente şi a riscului ridicat de inundaţii.

Grevă generală şi proteste ale fermierilor în Belgia

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt anunțați că la data de 15 decembrie în regiunea Wallonie-Bruxelles va avea loc o grevă generală şi în 18 decembrie va avea loc în Bruxelles o amplă demonstraţie de protest a fermierilor.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de MAE, sunt preconizate perturbări ale traficului rutier şi ale transportului feroviar, precum şi în funcţionarea altor servicii publice.

MAE recomandă cetăţenilor români să urmărească informaţiile actualizate disponibile pe paginile de Internet ale companiilor de transport: https://belgiantrain.be, https://www.stib-mivb.be/visit.html?l=fr, https://www.letec.be/, https://www.delijn.be/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles:

- +32 (0) 2 347 5338

- +32 (0) 2 344 1658

- +32 (0) 2 343 69 35

Apelurile sunt redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă pot apela telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Belgia: +32 (0) 497 428 663. 

Citește și: Epidemie de gripă ''fără precedent'' în Marea Britanie

Fenomene meteorologice extreme în zonele de litoral din Valencia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea Valenciană că Agenţia de Stat de Meteorologie şi autorităţile regionale au emis o avertizare de cod roşu pentru litoralul de nord şi de sud al provinciei Valencia, în perioada 14 decembrie, ora 12:00 - 15 decembrie, ora 05:59.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE duminică, sunt preconizate precipitaţii abundente, care pot atinge 180 l/ mp în 12 ore, estimându-se un volum de acumulări de peste 250 l /mp pe durata întregului episod meteorologic.

În context, autorităţile spaniole avertizează asupra unui risc major de inundaţii, viituri rapide şi perturbări semnificative ale circulaţiei, cu impact asupra siguranţei persoanelor.

Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite deplasările neesenţiale, în special în zonele de litoral şi în apropierea cursurilor de apă, să respecte indicaţiile autorităţilor locale şi ale serviciilor de protecţie civilă şi să urmărească informările oficiale transmise de autorităţile spaniole.

Totodată, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Valencia:

- +34 964 216 171;

- +34 964 216 172;

- +34 964 203 331;

- +34 964 203 234;

- +34 962 985 644;

- +34 962 985 278;

- +34 961 237 364.

Apelurile sunt redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Valencia: +34 677 842 467.

MAE recomandă consultarea paginilor web: https://www.112cv.gva.es/es/, https://valencia.mae.rohttps://www.mae.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel