Luigi di Maio, revoltat: Este o rușine

Narcis Popa |
Data publicării:
Italia
Italia

Unda verde dată de Parlamentul European pentru reforma în domeniul drepturilor de autor "este o ruşine", a denunţat miercuri Luigi Di Maio, vicepremier al Italiei şi lider al Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), informează AFP. 

"Parlamentul European a introdus cenzura asupra conţinuturilor utilizatorilor de internet. Intrăm oficial într-un scenariu de tip Big Brother al lui Orwell", a notat Di Maio pe pagina sa de Facebook. "Sub pretextul acestei reforme în domeniul drepturilor de autor, Parlamentul European a legalizat cenzura preventivă", a adăugat el.

M5S şi liderul său sunt convinşi că mass-media tradiţionale, precum publicaţiile, doresc ca acest partid să eşueze la guvernare, motiv pentru care această formaţiune şi liderul ei comunică doar prin intermediul Facebook şi Twitter, criticând mereu presa tradiţională şi conţinutul ei.

Drepturile de autor, adoptate astăzi la Strasbourg

La Strasbourg, europarlamentarii au votat miercuri în favoarea extrem de sensibilei reforme în domeniul drepturilor de autor, obiectul unei bătălii fără precedent între artişti şi editori de presă pe de o parte, şi giganţii din digital şi activişti pentru libertate pe internet pe de altă parte. Principiul reformei este de a incita platformele, printre care YouTube, deţinut de Google, să remunereze mai bine creatorii de conţinuturi (articolul 13), dar şi să creeze un nou "drept conex" al drepturilor de autor pentru editorii de presă (articolul 11), care le va permite publicaţiilor sau agenţiilor de presă să ceară a fi remunerate în urma reutilizării online a producţiei lor.

Calificând drept "nebunie" introducerea "dreptului conex", Di Maio a estimat că "cel mai grav lucru" este "mecanismul de filtrare preventivă a conţinuturilor încărcate de utilizatorii" internetului, faimosul articol 13 care obligă platformele să filtreze automat conţinuturile acoperite de un drept de autor.

"Acest lucru este inadmisibil în opinia mea", a continuat Di Maio, promiţând "o bătălie" în timpul negocierilor între Parlament, Comisie şi Consiliul European, pentru "a elimina aceste două măsuri". "Va fi o adevărată plăcere să vedem după viitoarele alegeri europene", în mai 2019, "o clasă conducătoare comunitară complet reînnoită, căreia nici măcar nu-i va trece prin cap să adopte asemenea porcării", a conchis Di Maio.

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, citat de mass-media din Italia, l-a somat pe şeful guvernului de la Roma, Giuseppe Conte, să "ia imediat distanţă faţă de declaraţiile infame ale vicepreşedintelui Di Maio împotriva Parlamentului European". "Să ameninţi singura instituţie europeană aleasă direct de cetăţeni este opera unor analfabeţi în democraţie", a spus el indignat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel