Ludovic Orban, replică ACIDĂ pentru PSD-iști: „Băieții ăștia ar trebui să se ascundă prin munți“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Premierul Ludovic Orban l-a ironizat, luni, pe fostul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu. Acesta din urmă l-a invitat la o dezbatere pe actualul ministru de resort, Ion Ștefan, apreciind că „băieții ăștia ar trebui să se ascundă în munți”. „Nu ne convoacă pe noi PSD” la dezbateri, a mai opinat Orban, transmite Mediafax.

„Băieții ăștia nu au înțeles că nu mai sunt la putere. Băieții ăștia ar trebui să se ascundă prin munți și să își facă mea-culpa după nenorocirile pe care le-au făcut cât au fost la guvernare. Ca atare, îi îndemn să mai lase cetățeni români cu toate minciunile lor gogonate și cu gesturile lor care trădează un tupeu, o obrăznicie și o nesimțire fără margini”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că Daniel Suciu ”a lăsat mii de localități cu proiecte PNDL, companii care au lucrat fără să le fie plătite lucrările”.

„Nu ne convoacă pe noi PSD, nu ne stabilește programul PSD. PSD trebuie să-și țină frâul, să se țină într-o atitudine în care să înțeleagă că au fost aleși cu 46% promițând marea cu sarea și după ce au livrat românilor doar praful de pe tobă au ajuns la un scor de 20%. În aceste condiții ar trebui să vadă și ei ce au greșit, cum a fost posibil să se ajungă la o asemenea degradare a suportului public. dacă mai continuă cu acest concurs de obraznicii și de atitudini nesimțite, sfidătoare la adresa cetățenilor se vor duce în cap. Ceea ce nu mă deranjează”, a adăugat premierul.

Fostul ministru al Dezvoltării, Daniel Suciu, l-a invitat, luni, la o dezbatere ”unu la unu” pe succesorul său, Ion Ștefan, pentru a discuta punctual, printre altele, despre situația facturilor PNDL și viziunea acestuia despre Codul Finanțelor Publice Locale.

„Au trecut aproape două săptămâni de zile de când ați devenit ministru al lucrărilor publice și administrației publice. Ați avut deci timp suficient la dispoziție pentru a vă familiariza cu problematica din aria dumneavoastră de responsabilitate, dar și pentru a înțelege ce lucruri s-au făcut în perioada de dinaintea mandatului dumneavoastră. Am observat în același timp faptul că, de la învestirea în funcție a actualului guvern, premierul Ludovic Orban și diverși miniștri ai cabinetului au formulat acuzații cu privire la activitatea precedentului guvern. Consider în acest context că este în interesul cetățenilor ca toate problemele ridicate de guvernul din care faceți parte să fie clarificate în spațiul public – punctual și pe domenii de activitate”, a transmis Daniel Suciu.

El apreciază că acest lucru se poate face cel mai bine printr-o dezbatere față în față între actualul ministru și fostul ministru, potrivit MEDIAFAX.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel