Ludovic Orban, după ce a fost comparat cu Dragnea: „O minciună. Oameni, pe care nu aș vrea să-i calific, deformează realitatea“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Președintele PNL, Ludovic Orban, respinge informațiile publice potrivit cărora a fost aspru criticat în ședința conducerii PNL, catalogându-le drept „o minciună a unor oameni care încearcă să deformeze realitatea” și afirmă că, la negocierea pentru formarea guvernului a respectat integral mandatul.

„Nu este adevărat. Este o minciună. Dacă vă bazați pe acei oameni, pe care nu aș vrea să-i calific, care încearcă să deformeze realitatea unei reuniuni, eu nu pot să comentez, decât că e o minciună”; spune Ludovic Orban despre informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora a fost comparat cu Liviu Dragnea și că ar fi ameninţat colegii din partid cu plângeri penale dacă nu-l susţin.

El afirmă că la negocierile pe care le-a purtat pentru formarea coaliţiei mandatul a fost respectat „100%”.

„Sunt un om care respectă democraţia, respect drepturile fiecărui membru al PNL. Toate deciziile care au fost luate în cei patru ani în care am condus PNL au fost luate în forurile statutare. Sunt un om aflat într-o consultare permanentă cu toată baza partidului. (...) Toate negocierile s-au derulat pe baza unui mandat pe care l-am respectat 100%. Mandatul a fost foarte clar.

(...) După ce negocierile au blocate cinci zile, am flexibilizat mandatul și am dat partenerilor să aleagă dintre două opțiuni. Decizia legată de aceste două poziţii (preşedinte al Camerei Deputaţilor- şi premier – n.r) a fost o decizie separată, care a făcut parte din mandat”, spune Orban, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel